Slow Food Romania

Ajutoare de pana la 15.000 euro pentru fermierii romani

2011-04-21T01:08:00.000-07:00

EURACTIV: Comisia Europeana a autorizat miercuri o schema de ajutoare de stat avand un buget de 1,3 miliarde RON (aproximativ 304 milioane euro), al carei obiectiv este sprijinirea fermierilor din Romania care intampina dificultati din cauza crizei economice. Ajutoarele din cadrul acestei scheme pot fi acordate pana la 31 decembrie 2011 sub forma unor subventii directe. Schema face parte din Cadrul temporar pentru masuri de ajutoare de stat destinate sa sprijine accesul la finantare in contextul crizei financiare si economice actuale, adoptat de Comisie in decembrie 2010 pentru a permite statelor membre sa acorde ajutoare in suma limitata producatorilor agricoli primari.

Schema este accesibila tuturor fermierilor din toate sub-sectoarele productiei agricole primare, cu conditia ca acestia sa nu fi fost deja in dificultate la 1 iulie 2008 (cu alte cuvinte inainte de inceperea crizei), si este limitata in timp pana la 31 decembrie 2011. Se ofera ajutoare sub forma de subventii directe, in suma de pana la 15 000 euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici (suma pe hectar si unitate animal viu), potrivit unui comunicat al institutiei.

"Schema lansata de Romania respecta toate conditiile prevazute de Cadrul temporar de criza. In particular, autoritatile romane au demonstrat ca schema este necesara, proportionala si oportuna pentru a corecta o perturbare grava a economiei. Comisia a considerat, asadar, ca schema poate fi aprobata in temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene", se arata in comunicat.

Comisia a autorizat deja in februarie, ca parte a Cadrului temporar de criza, o schema de credite subventionate pentru fermieri, cu un buget de 120 milioane RON (aproximativ 30 milioane euro).

Catalina Ciociltan, EurActiv

Pandora 810

2010-09-04T05:17:00.000-07:00

Fermierii americani simt binefacerile progresului stiintific pe propria piele. Transgenia in agricultura celei mai dezvoltate tari de pe planeta a creat un sistem semi-iobagesc, in care suzeranul tuturor este Compania aparata cavalereste de garda sa de avocati. Businessul de tip „Monsanto” se arata departe de nobilele idealuri ale cercetatorilor de la Harvard de acum patru decenii. Intre timp, planeta este bombardata cu brevetele de inventie pe seminte, iar Romania nu scapa. In numele unei vieti economice diverse, cu servicii variate si cu respect pentru taran si pentru mediul inconjurator, lumea isi pregateste apararea.

Text de RAUL CAZAN

Transgenia nu creste productia

Petru P., un taran ardelean harnic din lunca Muresului, si-a dedicat viata agriculturii in cele doua decade postcomuniste. Dupa ce ani intregi a fost angajat in marea industrie me¬alurgica ceausista, dupa falimentul economic al inceputului anilor ’90, el a trait din plin evenimentele unei istorii a agriculturii la fel de falite. Pe la inceputul anilor 2000 a existat si un episod in care a plantat seminte de porumb modificate genetic. Se poate scoate o poveste din acest episod? Transgenia s-a dovedit un fiasco, asemeni oricarei altei incercari in agricultura romaneasca. Am aflat totusi ca porumbul transgenic nu rezista la temperaturi inalte apropiate de seceta, ci se lupta doar cu o mica insecta.

Cumpararea si recumpararea semintelor patentate se pare ca nu a fost atat de tragica in tara noastra, pentru ca micii proprietari nu au fost foarte interesati, iar episodul porumbului transgenic e aproape pe sfarsite. Acum, taranul aproape ca nu cultiva porumb, nici transgenic, nici conventional. La moda, pe ici pe colo, e rapita industriala, sursa etanolului care alimenteaza automobilele-hibrid ale vedetelor eco-chic. In ciuda transgeniei care apara planta de „relele” naturii, Petru P. constata „pe propria tarla” ca transgenia nu creste productia.

Decimat de supraoferta

„In anul 2009, comparativ cu anul 2008, au scazut atat suprafata cultivata cu porumb MON 810, cat si suprafata totala cultivata cu porumb conventional la nivelul Romaniei. (…) Consideram ca, in general, scaderea suprafetelor in 2009 fata de 2008 s-a produs pe fondul supraofertei si a scaderii pretului de comercializare a porumbului in toamna anului 2008, ceea ce a condus la diminuarea supra¬fetelor cultivate in 2009”, ne scrie Aurel-Florentin Badiu, de la Directia de Calitate, Cercetare si Dezvoltare de la Ministerul Agriculturii.

Altfel, nimic. „Problema nu e ca se cultiva plante modificate genetic, problema e ca nu se cultiva mai nimic”, ne spune fermierul.

Renuntand la orice partizanat, ne putem intreba la ce sunt bune ori rele organismele modificate genetic. Inca de la inceputul anilor 2000, largi campanii publicitare duse pe toate caile si in toate mediile de comunicare au impus falsa premisa si ipoteza ca transgenia ar asigura hrana pentru intreaga planeta si ar combate foametea. La noi, in Romania, de la 1 ianuarie 2007, data admiterii in Uniunea Europeana, se pot cultiva doar cateva soiuri de porumb transgenic, cu vedeta sa - MON 810, produs de compania americana Monsanto.Atunci, e mai bun MON 810 decat restul cucuruzelor?

Specialistii de la Ministerul Agriculturii sustin ca „porumbul modificat genetic MON 810 asigura protectie impotriva Sfredelitorului porumbului (o insecta ale carei larve fac perforatii in frunze, consuma polenul, rod galerii in maduva tulpinii sau chiar consuma boabele de pe stiuleti si transmit boli cauzate de microorganisme - n.r.). In zonele cu atac puternic, evenimentul de transformare MON 810 asigura protectia impotriva acestui daunator pe toata durata perioadei de vegetatie a porumbului”. Sporurile de productie se ridica la 10%-15% fata de porumbul conventional protejat chimic si scade costul de productie datorita economiei de timp, energie si insecticide, se mentioneaza in raspunsul Ministerului Agriculturii.

Sfredelitorul, atac la MON 810

Problema este insa infinit mai complexa, iar avantajele punctuale de mai sus devin insignifiante. In jurul anului 1998, organismele modificate genetic patrund in noua Europa, iar in Romania sunt primite cu bratele deschise. „Cele mai raspandite la vremea aceea erau soia modificata genetic si o specie de cartof denumita «Superior new leaf» care proteja planta impotriva gandacului de Colorado”, spune Dan Craioveanu, de la Clubul Ecologic Transilvania. De atunci s-au facut teste si pe alte specii, insa nu au intrat in catalogul semintelor. Porumbul MON 810 a patruns in Romania incepand cu 2007 pentru ca era singurul eveniment de transformare (modificare genetica - n.r.) admis in UE.

Sfredelitorul de porumb nu este atat de periculos, exista multe alte metode de a lupta impotriva lui. Soiurile romanesti traditionale au tulpina mai groasa, sustine Craioveanu, si chiar daca Sfredelitorul o patrunde, nu va afecta cultura. „La romani prinde bine statistica cu productia la hectar, mostenita din vremuri comuniste. Nici Monsanto nu se lauda cu randament mai mare, doar cu preturi mai mici - si acestea pe termen scurt”, spune Craioveanu. MON 810 are tulpina mai subtire pentru ca „puterea” sa mearga in stiulete. Asadar, larva Sfredelitorului ataca in mod special porumbul lui Monsanto.

Instrumente inutile si periculoase

Organismele modificate genetic sunt niste instrumente, iar instrumentele ne ajuta sa facem ceea ce e bine, ne spune Michael Pollan, un erou al luptei pentru promovarea hranei organice si produse locale in America. Dar ce bine dorim sa facem?, se intreaba autorul „Dilemei Omnivorului”. Trebuie sa nu mai imprastiem atat de multe pesticide. Dar sunt OMG-urile singura cale pentru a face asa ceva? Nu. Trebuie sa plantam policulturi in loc de monoculturi, de exemplu. Dar companiei Monsanto nu-i place aceasta strategie, pentru ca vrea sa vanda cat mai multe. Astfel, OMG-urile au fost doar o cale spre a vinde cat mai mult ierbicid Roundup, produs de acelasi Monsanto.

„Prima generatie de produse modificate genetic nu a oferit nimic consumatorului. Hrana nu a fost mai ieftina si a fost crescuta cu pesticide - de multe ori mai multe pesticide decat in agricultura conventionala. La sfarsitul anilor 1990, companiile imi povesteau despre a doua generatie de produse, care trebuiau sa asigure o nutritie superioara. Unde sunt?”, se intreaba Pollan.

Inca avem aceleasi recolte precum la mijlocul anilor 1990. Ar fi o sugestie ca ori capitalul pentru cercetare si dezvoltare s-a „uscat”, ori au descoperit ca este prea dificil sa faca aceste produse complexe sa functioneze. In orice situatie, aceasta industrie este „in corzi”. „Nu cred ca peste zece ani vom mai vorbi despre OMG-uri”, conchide Pollan.

Speranta Biotech

In anii ’70 si ’80, laboratoarele de la marile universitati americane din Massachusetts incepusera sa lucreze cu fervoare - si cu autorizarea Washingtonului - la experimente cu ADN recombinant. Biotehnologia modifica infime organisme pentru a ajuta oamenii. Rezultatele din anii 1980 erau extraordinare descoperiri stiintifice si pasi uriasi pentru medicina.

Totusi, la inceputul anilor 1970, tinerii americani - inca o generatie a celor care spuneau „nu” razboiului din Vietnam si care organizau primele miscari ecologiste - ridicau problema bioterorismului sau a posibilelor accidente izvorate din joaca de-a Dumnezeu cu ADN-ul organismelor. Presa americana si vest-europeana incepea, fara succes, sa-i sperie pe cititori.

In cele din urma, beneficiile OMG-urilor castigasera. Businessul cu biotehnologie inflorea. Anul 1982 e o piatra unghiulara in istoria biotehnologiei si marcheaza aprobarea de catre Administratia Hranei si Medicamentelor (FDA) din SUA a unui medicament produs in labora¬toarele biotech: Humulin.

Acesta era o forma de insulina modificata genetic, botezata de prea bine, ne spune Michael Pollan, un erou al luptei pentru promovarea hranei organice si produse locale in America. Dar ce bine dorim sa facem?, se intreaba autorul „Dilemei Omnivorului”. Trebuie sa nu mai imprastiem atat de multe pesticide. Dar sunt OMG-urile singura cale pentru a face asa ceva? Nu. Trebuie sa plantam policulturi in loc de monoculturi, de exemplu. Dar companiei Monsanto nu-i place aceasta strategie, pentru ca vrea sa vanda cat mai multe. Astfel, OMG-urile au fost doar o cale spre a vinde cat mai mult ierbicid Roundup, produs de acelasi Monsanto.

„Prima generatie de produse modificate genetic nu a oferit nimic consumatorului. Hrana nu a fost mai ieftina si a fost crescuta cu pesticide - de multe ori mai multe pesticide decat in agricultura conventionala. La sfarsitul anilor 1990, companiile imi povesteau despre a doua generatie de produse, care trebuiau sa asigure o nutritie superioara. Unde sunt?”, se intreaba Pollan.

Inca avem aceleasi recolte precum la mijlocul anilor 1990. Ar fi o sugestie ca ori capitalul pentru cercetare si dezvoltare s-a „uscat”, ori au descoperit ca este prea dificil sa faca aceste produse complexe sa functioneze. In orice situatie, aceasta industrie este „in corzi”. „Nu cred ca peste zece ani vom mai vorbi despre OMG-uri”, conchide Pollan.

Opozitia

Singura opozitie impotriva biotehnologiei si aplicatiilor sale in anii ‘80 era sustinuta de o singura voce, aceea a neobositului Jeremy Rifkin. Fundatia pentru Trenduri Economice din Washington, D.C. a trimis pentru „Green Report” o scurta explicatie ce reprezinta punctul de vedere al presedintelui sau, Rifkin. Lovitura de gratie data biotehnologiei in 1987 a fost probabil ceea ce Rifkin numeste „ice-minus fiasco”.

Era anul in care transgenia se apropia de farfuriile noastre. Rifkin a dat in judecata guvernul american pentru a opri eliberarea bacteriilor transgenice care trebuiau sa impiedice formarea de cristale de gheata pe plante. Bacteriile trebuiau sa „protejeze” capsunele de inghet. Bacteriile ar fi creat un haos in patternurile meteorologice locale daca s-ar fi multiplicat si ar fi scapat in atmosfera. Zapada s-ar fi transformat in ploaie, iar ploaia de vara ar fi disparut, lasand loc secetei si distrugerii ecosistemului, crede presedintele.

Grupul lui Rifkin a reusit sa impuna un moratoriu temporar ce interzicea scoaterea din laborator a bacteriilor modificate genetic. Compania Advanced Genetic Sciences - AGS, ce producea OMG-ul, eliberase deja in mod ilegal bacteria pe arborii din gradina sa, contaminand mai multe plante. E o practica ce va fi des repetata in deceniile ce vor urma.

Cand guvernul american a dat companiei aprobarea pentru a testa bacteria antiinghet pe campul de capsune, o mare demonstratie de relatii publice era pregatita. Turme de reporteri prezenti pe campul cu pricina au gasit toate plantele de capsune scoase din pamant si lasate sa se usuce sub soare. Ceea ce trebuia sa fie o zdrobitoare demonstratie de victorie a stiintei corporatiei si de victorie a progresului s-a transformat intr-o incercare ridicola a angajatilor companiei de a resuscita capsunele. „Reactiunea” activistilor ecologisti avea sa se repete la randu-i in deceniile ce vor urma.

UE. Dialog, nu piata

Sustinatorii biotehnologiei din Europa spun ca OMG sunt pur si simplu urmatorul pas in dezvoltarea agriculturii. Oponentii reclama un teribil pas al interventiei umane in natura. Chiar in momentul in care Romania se deschidea transgeniei ca o floare, UE lansa un moratoriu de facto privind punerea pe piata a organismelor modificate genetic. Un numar restrans de plante era autorizat pentru culturi comerciale. Era si este o pozitie relativ inconfortabila a UE si deschidea dezbateri violente sub dreptul comercial international si mai putin violente sub dreptul comunitar. Exista o tensiune acuta intre aceasta restrictie comerciala si liberalizarea schimburilor in UE. Un lobby intens si activitati legislative intense au incercat de-a lungul a mai mult de un deceniu sa reinceapa procesul de autorizare.

Spre deosebire de Statele Unite, in UE s-a discutat si se discuta dilema relatiei dintre expertiza stiintifica si participare publica. Decizii legate de biotehnologie nu necesita doar cunoasterea stiintifica a expertilor, ci si consideratii legate de intrebari fundamentale privind lumea si mediul inconjurator in care vrem sa traim: ingrijorari etice privind relatia omului cu natura, probleme sociale, economice si politice legate de controlul corporatiilor asupra sectorului alimentar, acceptiuni ale riscului, respectarea principiului preventiei. Aceste riscuri ipotetice si teoretice in reglementarea OMG au dus catre o cultura a dialogului si nu spre falsa „mana invizibila” a pietei. Insa chiar daca dreptul comunitar e relativ permisiv, multe state membre au spus „nu” cultivarii OMG.

Glifosatul, secretul dominatiei

Foarte discret, pe la sfarsitul anilor ’70, un aminoacid numit glifosat si-a facut intrarea in sistemul de brevetare american. Aminoacizii sunt acele componente dietare care formeaza proteinele. Dar glifosatul nu e ceva ce am vrea sa mancam la masa de pranz. In loc sa ajute la constructia proteinelor in interiorul plantelor, glifosatul blocheaza sinteza aminoacizilor esentiali si duce la moarte. Aceasta „calitate” face din glifosat unul dintre cele mai redutabile ierbicide si este motivul pentru care structura sa biochimica a fost brevetata.

In forma comerciala a ierbicidului Roundup, glifosatul este varful de lance al dominatiei Monsanto in industria semintelor transgenice. Recombinarea AND-ului plantei cu cel al bacteriei Bacilus thuriengensis (Bt) o face imuna la ierbicid. Monsanto vinde, asadar, si otrava, si antidotul. Patentarea semintelor si roialitatile pentru folosirea lor au depasit ca importanta problematica populatiei, a mediului inconjurator sau a accesului la hrana.

Brevet pe natura

Marea problema legata de plantele transgenice este patentarea semintelor de catre Monsanto si goana lacoma a companiei dupa roialitatile fermierilor, folosindu-se de sistemul judiciar american in interiorul Statelor Unite si de WTO cu ale sale reguli de liber schimb, pe plan global. Daca practicile sinistre ale Monsanto in Statele Unite ale Americii sunt narate si sustinute de imagini puternice in documentarul Food, Inc. (un „Adevar incomod” al hranei), restul lumii mai are o sansa in lupta impotriva degradarii meselor zilnice.

Obiectul patentului pentru seminte de plante modificate genetic este in functie de tara. La modul general vorbind insa, este vorba despre un „ceva” viu care defineste o planta si care (acel ceva) fie se regaseste in mod natural, dar intr-un sistem mai complex (si atunci trebuie extras de acolo), fie nu se regaseste in mod natural (de exemplu se combina niste gene care nu se regasesc natural in acelasi organism).

Pentru patentarea semintelor modificate genetic de catre Monsanto a fost vorba despre un brevet de vreo 400.000 de pagini de formule chimice, in mare parte. Bineinteles, in SUA. Reductio ad absurdum: Romania ar putea sa nu recunoasca un astfel de patent?

Stefan Gavrilescu, avocat specializat in proprietate intelectuala, raspunde pentru „Green Report”. „Cred ca e o problema un pic irelevanta. Cei care detin astfel de patente sunt concerne foarte mari, dintre care cel mai mare este Monsanto. Ele nu obliga Romania sa recunoasca patentele, ci vin aici si le inregistreaza pentru ca Romania are Legea brevetelor. Ele isi pot inregistra brevetele si aici conform legii romanesti”.

„Filosofia patentarii semintelor e simpla in esenta, dar, sincer, inca nu sunt lamurit daca cineva are 100% dreptate. In mod surprinzator, este mult mai usor sa gasesti mai multe materiale anti-OMG decat materiale de informare in doctrina juridica”, spune Gavrilescu.

Este foarte scump sa inventezi o planta cu anumite caracteristici: de exemplu, o planta care respinge anumiti daunatori insecte sau alte plante. O planta modificata genetic poate avea in ea insasi (adica in materia ei esentiala, in tesutul celular vegetal) substante care sunt nocive pentru anumiti sau toti daunatorii. Sa pui o bacterie rezistenta la pesticide prin modificare genetica in planta respectiva este un proces de cercetare despre care se afirma ca este foarte costisitor. „Pe de alta parte insa, odata ce ai inventat procesul, este foarte usor sa folosesti rezultatul inventiei fara sa platesti. Astfel, eu, Monsanto, inventez planta rezistenta la un gandac si pun 100 saci pe piata. Pai, daca nu am nicio protectie, in anul urmator cei 100 de cultivatori fac doar samanta si o vand cu profit altor cultivatori. Iar eu am investit degeaba in cercetare”, spune Gavrilescu.

Aceasta este ratiunea seaca din spatele protectiei proprietatii intelectuale a semintelor transgenice.

Contaminarea cu patente

Desi ar putea suna bizar, contaminarea cu OMG poate crea probleme si din perspectiva patentarii. Un act normativ relativ recent permite ca in orice samanta comercializata sa existe un procentaj de 0,5% de seminte contaminate.

Agricultorul poate cumpara o samanta ce poate avea sub 0,5% trasaturi patentate, insa se poate ajunge la situatii ciudate si anormale, spune Craioveanu. „Odata plantate, contaminarea plantelor poate creste in progresie geometrica, iar fermierul poate intra in ilegalitate si poate fi obligat sa plateasca roialitati cand cultura i-a depasit procentul legal. In mod evident, fermierul nu are nicio vina, vina i se prezuma prin lege. Este o contaminare cu patente”, incheie Craioveanu.

Patentarea semintelor este ilegitima

Acum incep discutiile. In SUA, pana prin anii interbelici inventia de soiuri noi de plante se petrecea in institutii ale statului. Mai tarziu a inceput privatizarea acestei activitati si implicit a aparut nevoia de protectie legala. Evident, semintele sunt ale naturii, insa semintele lui Monsanto nu se regasesc „natural” in natura.

Desi, si aici e interesant, exista deja conflicte intre marii fabricanti si diversi fermieri mici care au gasit soiuri rezistente natural la diverse probleme, arata Gavrilescu.

Aici, foarte interesant, exista plante rezistente la schimbarile climatice pre-cum un soi de orez din India, rezistent la inundatii. Marile companii incearca sa smulga informatia din soiul respectiv si sa-l patenteze, desi el e folosit in mod natural de mii de ani.

Marker Assisted Selection

„OMG-urile nu au niciun rost, creeaza doar probleme de sanatate si afecteaza mediul inconjurator. Toate produsele marilor companii producatoare de OMG sunt patentate, iar producatorii, fermierii, devin tot mai dependenti de formulele si hibrizii multinationalelor”, afirma Rifkin.

Exista insa o noua generatie de cercetare intitulata Marker Assisted Selection. Aceasta noua biotehnologie ar fi veritabila revolutie genomica, sunt de parere cei de la Fundatia pentru Trenduri Economice.

Ceea ce nu se stie, spune Rifkin, este ca majoritatea companiilor precum Monsanto sau Syngenta cerceteaza acum aceasta noua tehnologie. De ce? „Pentru ca OMG-urile nu functioneaza. Nu aduc niciun avantaj. De fapt sunt un barbarism. Sa combini doua entitati pentru a crea rezistenta la mediul toxic e gresit: creezi prea multa rezistenta, prea rapid. Monsanto si Syngenta nu vor sa vorbeasca despre asta pentru ca nu vor sa recunoasca faptul ca OMG nu functioneaza.

In Marker Assisted Selection se poate cartografia genomul unei plante. Specia ce urmeaza sa fie comercializata poate fi incrucisata la nivel nucleal cu o alta, salbatica, rezistenta la seceta, de exemplu. Rezultatul va fi un porumb mai rezistent la seceta. Este important de retinut ca operam numai cu porumb. Nu se combina ADN-ul plantei cu nicio bacterie, ci se fac doar combinatii intraspecie.

Daca aceasta selectie se combina cu agricultura agroecologica, fara drepturi de autor, ci open source, obtinem agricultura organica. „Stim totusi ca Monsanto nu ar face niciodata chestia asta, dar nu cu mult timp in urma am chemat la mine in birou reprezentanti ai marilor organizatii ecologice mondiale - Greenpeace, Friends of the Earth, Union of Concerned Scientists, si am declarat ca suntem impotriva OMG, dar nu impotriva cercetarii genetice atat timp cat putem face lucruri mai bune”, afirma Rifkin. Acest timp de selectie este in mod evident mai ieftin decat OMG. Noile generatii de plante vor fi mai bune, iar fermierii vor comunica si schimba intre ei hibrizii optimi.

Este un fel de file-sharing, se face exact la fel cum se schimba fisierele on-line. Toti vor trebui sa schimbe cunoasterea intre ei. Multinationalele nu vor putea monitoriza pe toata lumea.

Antidot impotriva patentelor

In Romania nu exista inca jurisprudenta cu cazuri „fermier vs. companie”. Insa Romania poate deveni un focar de contaminare cu plante transgenice tocmai pentru ca taranul pastreaza semintele, spune Craioveanu. Iar lacomia companiilor se va transforma in jurisprudenta.

Cum protejam aceste vechi ori noi soiuri impotriva unor astfel de injonctiuni? Exista niste incercari de protejare si la nivelul comunitptilor, insa nu au forta unor giganti corporatisti precum Monsanto. „Cred ca o solutie viabila pentru pastrarea publica a acestei cunoasteri este tot de tip ONG. Adica, in cazul orezului rezistent faci un ONG si aplici, de exemplu, la fundatia lui Bill si Melinda Gates sa-ti dea bani sa te ocupi cu patentarea lui”, sugereaza Gavrilescu.

E un exemplu foarte fatibil despre ce poate face efectiv societatea civila. Vrei sa pastrezi cunoasterea traditionala? Lasa discursurile revolutionare si patenteaza tu inaintea lor. Sau, mai simplu, fa o banca de seminte traditionale pentru ca cunoasterea existenta e preeminenta patentelor.

Daca vrei sa patentezi in Romania un porumb si el exista deja pe un camp undeva si daca poti demonstra ca era acolo de ani de zile, nu mai ai nevoie de patentare. Citeste despre Marker Assisted Selection. Sau doar produ ori consuma local.

Daca exista vointa din partea societatii, poti face orice pe calea justa si pe calea ecologica.

Inscrieti-va la Ziua Terra Madre de pe 10 decembrie!

2009-11-06T10:26:00.000-08:00

Pregatirile sunt in toi pentru celebrarea mondiala a celei de-a 20-a aniversare a Slow Food si a Zilei Terra Madre pe 10 decembrie 2009. Peste 150 de evenimente au fost deja inregistrate pe tot cuprinsul globului: o multime de actiuni deopotriva diverse si unice - precum comunitatile de unde provin – de la o cina sub un elefant la muzeul de istorie naturala din Toulouse in Franta, pana la un festival etnografic in Banghladesh sau un eveniment ce leaga artizanii fermieri kenyeni de marii bucatari.

Ajutati Slow Food sa isi atinga tinta de 1000 de evenimente de Ziua Terra Madre !

Pentru a participa la aceasta mare celebrare si pentru a ridica profilul activitatilor pe care le intreprindeti in folosul sistemului local de hrana, inregistrati-va evenimentul pe site-ul Terra Madre Day. Odata inregistrat, evenimentul tau va fi listat in functie de regiune pe harta Terra Madre Day map, cu un link catre o descriere a ceea ce planuiti sa intreprindeti si datele voastre de contact.

Acest site mai contine si un Organizer’s Kit, care va va asista in coordonarea si promovarea evenimentului. Tot de aici poate fi descarcat logo-ul Terra Madre Day, dar si materiale grafice precum postere, bannere, carti postale si insigne. Cartile postale si si posterele sunt formate pdf sau Word, incluzand si un spatiu unde poate fi adaugat textul dumneavoastra. Va recomandam totodata sa descarcati si Informatii pentru Organizatori (Information for Organizers) valabile in opt limbi.

Toti organizatorii care se inregistreaza in timp (pana la mijlocul lunii noiembrie), vor primi o copie de 16 minute a filmului Terra Madre People care va fi proiectat cu ocazia Zilei Terra Madre, dar si steaguri si carti postale.

Indiferent de cat de mic va fi, evenimentul Terra Madre organizat de dumneavoastra va fi un moment simbolic important ce incurajeaza munca locala a comunitatilor in a construi un sistem de hrana local si durabil, in a creste mandria de a cultiva si a produce hrana.

Vizitati site-ul www.slowfood.com/terramadreday sau scrieti un email la tmday@slowfood.com pentru mai multe informatii.

Biroul de comunicare
Slow Food

comunications@slowfood.com

Bio pentru tot poporul

2009-04-10T05:12:00.000-07:00

Un amic voia să știe dacă hrana bio va putea hrăni toată planeta, sau măcar toată România, și să schimbăm convenționalul cu bio. Planeta arată ca un mușuroi degradat și aglomerat, cu 6 miliarde de furnici dintre care aproape 2 miliarde suferă de foame. Ne vom putea lipsi de produsele obținute din agricultura convențională astfel încât tratamentele chimice cu aditivi, cultivarea cu pesticide și impactul minim al producției alimentelor asupra mediului să fie posibile și să salvăm planeta? Putem să ne hrănim numai cu bio? Acum nu! Ne costă mai mult? Acum da!

Răspunsul pendulează între da și nu.

Multe guri cer hrană
Un raport înfricoșător al FAO a apărut pe agenda politică a întregului glob: pentru prima dată Națiunile Unite se luptă pentru a găsi rezervele de hrană dedicate acoperirii foametei de pe planetă. Anne Erlich declara ritos că ‘’populația este problema de mediu numărul 1’’, Lester Brown propune în debutul ultimei sale cărți ‘’stabilizarea populației’’ ca primă măsură de vindecare a mediului. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai multe guri trebuie să hrănim. Puțini ecologiști vorbesc despre asta, atrage atenția George Monbiot într-un articol publicat recent.
Optimum Population Trust arată într-un studiu că populația, în ritmul curent de creștere, va ajunge la 134 trilioane de oameni până în anul 2300. Pare ridicol; nimeni nu așteaptă ca așa ceva să se întâmple. ONU a estimat, în urma unei serii de studii demografice, că populația se va stabiliza până către anul 2200 la 10 miliarde de oameni.
Dacă acceptăm studiul ONU înseamnă că populația va augmenta cu aproximativ 50% apoi creșterea se va opri. Va fi astfel, cu 50% mai greu să hrănim lumea și cu 50% mai greu să prevenim folosirea irațională a resurselor.
În acest context apocaliptic, specialiști, oameni de știință, companii, guverne și instituții internaționale ridcă problema producerii hranei, dar mai ales a consumului ei.
Să ne așteptăm ca în viitorul apropiat întregul uscat al globului să fie un mare teren arat cu mijloace convenționale, cu 70% din suprafață dedicată furajelor? Sau să inventăm noua agricultură, organică, solidă, localizată care să aibă forța de hrăni orașele de mâine?

Agricultura convențională e scumpă
Hrana organică este îndeobște percepută ca fiind mai costisitoare. Radicalii ecologiști nu sunt însă de acord. Asociații mondiale ale micilor producători se revoltă împotriva unor giganți precum Monsanto, Syngenta, Pioneer sau Cargill. Iar vocea lor e sintetizată de ecoactivista indiană Vandana Shiva. Aceasta ne declara că “hrana globalizată și industrializată nu este ieftină; ea este mult prea costisitoare pentru pământ, pentru fermieri și pentru sănătate. Planeta nu mai poate suporta povara exploatării apelor freatice, a poluării cu pesticide, a dispariției speciilor și a destabilizării climei. Totodată, fermierii nu mai pot suporta povara datoriilor bancare, indispensabile pentru exploatările agricole industriale”.
Pe toate continentele se fac pași mari către susținerea producției locale în scopul consumului local. Campanii “buy local” au deja mare succes în Europa, SUA și în alte locuri. Există inovații precum Community Supported Africulture, cu consumatori care cumpără părți din culturile ce vor urma de la mici companii sau de la fermieri. Aceștia împart câștigul ulterior, dar își asumă și riscul unei productivități mici. Germania, Elveția și Japonia sunt țările care demarat sistemul. De nici 15 ani, Statele Unite se bucură de peste 3.000 de astfel de sisteme de-a lungul țării. De curând, Marea Britanie susține sistemul prin politici publice.
Vânzarea directă, la rându-i, are mare succes în toate țările. Farmer’s markets au crescut cu 80% numai în SUA. În lanțul producător–consummator, practice, nu mai există niciun intermediar. Țările europene occidentale, prin politici ale administrațiilor locale, susțin și ele vânzarea directă locală. Dincolo de dimensiunea umană și socială, acest tip de vânzare are impactul cel mai redus asupra mediului. Pe de altă parte, certificarea Fair-Trade a devenit un loc comun în lumea occidentală.

Multinaționalele oferă soluții. Contra cost
Reprezentanții companiilor agricole multinaționale susțin că altă cale nu există, iar exploatarea masivă va diminua clivajele alimentare dintre țările dezvoltate și cele ale lumii a treia. Randamentele agriculturii de masă sunt într-adevăr mari. Cu toate acestea, pentru a reduce impactul asupra solului și asupra climei au apărut tehnici precum agricultura raționalizată sau agricultura de precizie – site specific farming. Intrările de origine industrială sau chimică în agricultură sunt bine controlate și reduse la strictele nevoi ale plantelor cultivate, astfel încât să nu rămână în mediu cantități excedentare de pesticide sau alte substanțe. Cu alte cuvinte, unele mari companii nu mai caută un randament maximal, ci unul optim, în funcție de condițiile locale.
Aceste tehnici sunt aplicate, deocamdată, doar în țările bogate, unde instrumentele de control ale statului sunt puternice. Totodată, au nevoie de un nivel înalt de competență tehnică și științifică pentru analize sofisticate ale solului. Mai pe scurt, e nevoie de fonduri financiare extrem de mari.

Consumul, cea mai importantă ramură a agriculturii
Clivajele alimentare dintre nord și sud pe care le aminteam se amplifică însă alarmant. În contextul crizei financiare, mulți docenți și specialiști atrag atenția că nu doar modul de producție trebuie înlocuit, ci… şi consumul.
FAO estimează că 75% din diversitatea genetică a agriculturii a fost pierdută în ultimul secol. Mii se soiuri s-au adoptat la condițiile climatice ale locului într-o evoluție care a durat secole. Marea agricultură de azi folosește cam 150 de specii pentru cultivare, în urma proiectului Green Revolution din anii ’50 care a vizat primele încrucișări genetice. Deși păstrarea semințelor nu ține de esența cutivării bio, Syngenta, al treilea gigant al transgeniei agricole, a început să o facă. Mai mult, și-a deschis chiar linii de producție bio.
Dacă întreaga lume va trece pe agricultura organică efectele vor fi diferite în funcție de localizarea pe glob. Brazilia, Mexic și India pot obține recolte mai bune din culturile bio decât din cele convenționale la porumb, grâu, orez, cafea și chiar legume. Câștigul constă în greutatea fructelor și semințelor – cu o constituție mai voluminoasa și o masă mai mare, arată un studiu al Universității din Essex.
Soluția este însă mult mai complexă în lumea industrializată. Aici, o trecere pe organic ar duce la o cădere imediată a recoltelor de cereale, sfeclă și rapiță cu un procent care ar varia între 30-60%, în special în Europa. În SUA, fermele care au devenit organice au suferit căderi de 10-15% în producție, însă și-au revenit în termen scurt, grație diversificării producției.
Dacă locuitorii Europei septentrionale ar consuma numai cereale, cartofi, carne, legume, fructe și lână organice, iar pentru încălzire ar folosi numai biomasa, ar trebui să reducă consumul săptămânal de carne de vită cu 230 g mai puțin sau produse lactate cu 4 kk mai puțin. Astfel s-ar ajunge la cantitatea consumată în 1945. Pe lângă acestea, deșeurile alimentare ar trebui refolosite ca furaje, iar sistemul de canalizare să fie sursă de fertilizatori organici.

Și risipa e resursă
„Risipa alimentelor constituie cel mai mare faliment al pieței contemporane, iar acest faliment este dovedit empiric”, ne declară profesorul Andrea Segre, de la Universitatea din Bologna. Aşa cum este studiat modelul de producție, trebuie studiate economic și sociologic și patternurile de consum. Produsele care se aruncă în apropierea scadenței termenului reprezintă un inestetism al microeconomiei, spune Segre. „Excesul trebuie consumat și astfel cel cu stomacul gol poate fi hranit”, adaugă profesorul.
Segre conduce un grup de cercetare internațional denumit Last Minute Market, care încearcă să susțină o economie a reciprocității, ale cărei produse sunt așa-zisele bunuri raționale. Acestea sunt produse alimentare în apropierea scadenței care devin bunuri publice și care extind noțiunea de public. Organizații nonguvernamentale și retaileri au creat o rețea prin care alimentele „ultimului minut” sunt puse pe o piață care întregește accesul la hrană.
Însă soluția se află tot în producția bio și în dinamica acestei noi piețe care crește și se dezvoltă… organic.

Piața bio crește, în ciuda crizei
Piața internațională a produselor bio a crescut anul trecut cu 5 miliarde de dolari și a ajuns la o valoare globală de peste 47 de miliarde de dolari. În ciuda crizei economice, piața este în creștere, și oportunitățile de business și de consum sunt tot mai mari, ne-a declarat Catherine diMatteo, președintele IFOAM – Federația Internațională a Mișcărilor din Agricultura Organică, la Târgul Biofach 2009, desfășurat la Nurnberg.
“Cum se poate vorbi despre noi oportunități în acest an în care avem de-a face cu criza financiară, cu consumatori limitați de prețurile hranei, competiția cu alte produse convenționale, greenwashing, probleme legate de sărăcie ori criza resurselor, dar și cu mari scandaluri în sectorul produselor organice?”, se întreabă DiMatteo. Oportunitatea constă în a crea cerere pe piață în scopul, mai înalt, de a asigura o agricultură diversă, de a garanta protecția mediului și sustenabilitate. “Nu fac apologia unor standarde organice tot mai stricte pentru că această abordare e birocratică și până acum a dat rezultate slabe, ci a unei continue educații ecologice pentru producători, procesatori, inspectori, certificatori, legislatori și, nu în ultimul rând, pentru marele public”, încheie DiMatteo.

Bio, în cifre globale
La nivel mondial, suprafaţa consacrată agriculturii biologice se ridică în prezent la 30,4 milioane de hectare, cu Australia în fruntea clasamentului – 12,3 milioane de hectare, arată studiul pieţei globale bio realizat de consultanţa britanică Organic Monitor.
China (2,3 milioane ha), Argentina (2,2 milioane ha) şi SUA (1,6 milioane ha) se clasează pe următoarele locuri.
La scară globală, Oceania este continentul cu cea mai mare suprafaţă cultivată organic (42%), urmat de Europa (24%) şi de America Latină - cu 16%.
Bio, în cifre europene
Helga Willer, directorul Institutului de cercetare în agricultura biologică din Elveţia, ne-a spus că “suprafața cultivată cu bio va înregistra o creștere la nivel mondial în 2009; previziunea se bazează pe o creştere începută în septembrie 2008”. Numai economiile bio europene au încheiat anul trecut cu o creştere de 7% şi cu o suprafaţă dedicată agriculturii organice care depășește 8 milioane de hectare. Ţările din Europa Centrala şi de Est sunt motorul care înregistrează ce mai mare rată de creştere, adaugă Willer.
Această creştere netă este constatată pentru fiecare țară europeană în parte, spune Burkhard Schaer de la Ecozept şi autorul raportului “Specialised Organic Retail Europe – 2008”. Deschiderea de magazine dedicate sectorului bio în zonele urbane aglomerate din estul continentului, dar și liniile bio promovate de marii retaileri vor duce către o creştere semnificativă şi în 2009, adaugă cercetătorul.

Bio-România
„Întrebarea dacă bio poate hrăni lumea nu își are sensul. Important este faptul că în ziua de azi avem oportunitatea de a alege. Consumatorii devin parte activă în alegerea și consumul hranei, devin actori politici”, ne declară Abdelaziz Messai, General Manager la Ecocert, o societate germano-franceză de certificare bio cu operațiuni în România.
Există abordări subiective în a aprecia calitatea unor produse alimentare și impactul producției ori transportuui lor asupra mediului. „Un exemplu de abordare subiectivă este mișcarea Slow Food care insistă pe educarea gustului. Dar bio are avantajul unor evaluări obiective și al unor certificări care garantează calitatea”, adaugă Messai.
România are un atu. Calitatea solului și slaba dezvolare industrială a țării pot fi un mare avantaj pentru a produce aceste alimente cu impact minim de mediu și cu minim de aditivi chimici. În termeni de business, să nu uităm nici mâna de lucru ieftină. Pe de altă parte, românii sunt bine pregătiți, au cunoștințe bune de producție alimentară și de practică agricolă. Există totuși mulți oameni care produc numai pentru propria gospodărie, deși, cu ajutor, ar putea intra oricând în sectorul comercial.

Amprenta românească de carbon din bio
Deja putem spune că există o piață bio în România. Ea este emergentă, sub 1%, dar începe să se structureze și crește în fiecare an. Sunt tot mai mulți distributori, chiar dacă cele mai multe produse bio care se vând în România sunt produse de import. „Este destul de ironic faptul că certificăm produse în România, care sunt exportate ca materie primă în străinătate, apoi se întorc ca importuri de produse finite în România. Această stare de fapt are un cost de mediu foarte mare alături de alte costuri legate de transport, împachetare ori marketing”, spune Messai.
În România, cel mai important este să se poată certifica și procesatorii, și distribuitorii, pe lângă producători. „Această situație se traduce prin faptul că produsele vor rămâne în România și nu vom mai fi exportatori de materie primă. În acest moment, prea multă marfă se întoarce. Acesta e sistemul deocamdată, e greșit, neecologic, dar încă nu e vina nimănui”, subliniază Laszlo Szeredai, vicepreședintele Ecoinspect, o organizație de certificare românească.
În principiu, dacă vinzi multă materie primă e posibil să se întoarcă înapoi în țară sub formă de produs finit, spune Marian Cioceanu, președintele Asociației operatorilor din Agricultura Ecologică – BioRomânia. „Noi ne focalizăm pe dezvoltarea pieței de retail de la noi. Situația s-a îmbunătățit, există produse bio pe rafturile magazinelor, însă modul în care acestea se comercializează este greșit pentru că reglementările de comercializare nu sunt respectate”.

Inechitățile unei piețe de 1%
Acum doi ani, piața bio, cea de retail, nu exista. Acum există, însă produsele sunt foarte scumpe. Dar „aceasta e o caracteristică a pieței românești și nu a pieței bio în general. În România, pe lanțul producător–consumator sunt prea mulți intermediari străini, nu e o situație prea democratică”, adaugă Messai.
Dar de ce tot acest lanț vicios nu se află pe teritoriul României? Vina, consideră Messai, îi aparține administrației românești – trebuie prea multe autorizații, ștampile ovale și mult timp de pierdut. Cu vremea, normele europene din domeniu vor fi integrate.
Trebuie să existe ajutor de la minister, mai ales că subvențiile care se vor da în sprijinul producătorilor de bio vor trece pe la Ministerul Agriculturii. Cu toate acestea, „la noi există încă o mentalitate greșită, care pleacă de la pregătirea inconsistentă a specialiștilor”, crede Laszlo Szeredai. „Toți agricultorii de la noi au lucrat și au învățat că cel mai bine se lucrează chimic. Nici nu vreau să mă gândesc cum se iau diplomele în instituțiile de educație cu profil agricol”, adaugă Szeredai.

„E mult de lucru, dar obiectivul major este subvenția”, afirmă Cioceanu. Producția de alimente bio are un randament cu 50% mai mic decât producția convențională, precizează el. Pe lângă asta, trebuie încurajată și dezvoltarea procesării românești. Iar dimensiunea socială implică și dezvoltarea fermelor de subzistență, adică a gospodăriilor care produc pentru ele însele.
„Într-o țară normală nici nu ar trebui să lucreze o organizație de inspecție și certificare din altă țară”, crede Laszlo Szeredai. Certificarea, în cazul unei companii străine, se face de către o comisie din țara de origine. „Realitățile românești sunt, practic, translatate în străinătate și se pierde multă informație de valoare – e un fel de concurență neloială”.
La Ministerul Agriculturii de la București nu există încă o viziune foarte clară asupra certificării bio. Exemplul Ungariei este edificator în acest sens: după ce Ungaria a intrat în Uniunea Europeană, toate organismele de certificare au început să se retragă de pe piață. Cea mai puternică a rămas cea locală, BioControl, subliniază Szeredai.
Acreditarea unor astfel de organizaţii de certificare se face de către companii specializate. Ecoinspect, de exemplu, este acreditată de o companie americană denumită IOAS.

Carlo Petrini: Agricultura de subzistenţă e gratificantă

2009-02-04T12:54:00.000-08:00

Preşedintele Slow Food International se arată preocupat de agricultura şi de micii producători agricoli din România. Într-un interviu pe care i l-am luat la Torino, Carlo Petrini explică legătura complexă dintre agricultură şi încălzirea globală. Ca de obicei, nu a uitat să facă şi apologia producţiei ţărăneşti de hrană.

După Terra Madre rămâne un document scris, iar acest document este manifestul Slow Food privind Schimbările Climatice şi Hrana. Vandana Shiva, vicepreşedintele Slow Food Internaţional, a prezentat deja exhaustiv prevederile documentului. Totuşi aş dori să arătaţi din nou legătura dintre încălzirea globală şi producţia hranei.

Ca în toţi anii, Manifestul este rezultatul muncii unei comisii dedicate acestei tematici. Ceea ce cuprinde documentul sunt doar nişte linii directoare pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Responsabilitatea întregului sistem de producţie agricolă în ceea ce priveşte cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră e pur şi simplu enormă. Enormă. Şi nu se referă doar la emisiile ieşite de pe ţeava de eşapament a tractoarelor, ci şi pentru că întreaga producţie de fertilizatori, pesticide şi, în multe cazuri, agricultura intensivă sunt extrem de poluante şi emit mai mult dioxid de carbon, într-o zonă precum cea de aici, decât toate maşinile din oraşul Torino.

Astfel, a trece la o agricultură mai virtuoasă e unul dintre marile obiective ale Slow Food. Această agricultură virtuoasă, azi, este reprezentată de lumea săracă. Ţăranii au practicat-o mereu, acum au nevoie doar de noi oportunităţi de business. Aceeaşi afirmaţie este valabilă şi pentru lumea dezvoltată, pentru elitele agriculturii biologice. Aceste două lumi trebuie să colaboreze între ele, să schimbe cunoaştere.

Probleme apar în acele regiuni care nu sunt nici sărace, nici bogate. Voi, românii, sunteţi în această zonă incertă. Acolo, agricultura tradiţională este tot mai mult ameninţată de noile trenduri, de consumism, de aproprierea unor vaste terenuri de către multinaţionale şi de către antreprenorii occidentali.
Putem da şi nume, nu?

Ştim foarte bine cine sunt. Monsanto, Pioneer şi altele. Pe ruinele unei culturi tradiţionale de producere a hranei, aceştia încearcă să înlăture complet lumea ţăranilor. Este lucrul cel mai ruşinos care se poate întâmpla în ţările fost comuniste precum România, Bulgaria sau Polonia. Trebuie creată o mare mişcare care să reacţioneze la această ofensivă.

Dacă a trăi la ţară, în imaginarul contemporan, înseamnă sărăcie şi mizerie, în timp ce pământul făgăduinţei e la oraş, bătălia e deja pierdută.

Cu toate acestea, în România ultimilor 18 ani, oamenii au redescoperit proprietatea şi, odată cu ea, un teribil egoism, îngrădirea loturilor de pământ, suferă un individualism feroce şi participarea în comunitate este aproape nulă. Nici nu are rost să vorbim despre vreun spirit cooperativ, pământurile sunt bune parcă doar de speculaţii imobiliare.

Da, aceasta este dauna cea mai mare facută de aceste regimuri politice, cândva denumite socialism real. Au reuşit să ucidă speranţa socialismului. Iar situaţia a devenit cu atât mai gravă cu cât capitalismul a fost prezentat ca un sistem al libertăţii, un sistem în care toţi, contra cost, îşi satisfac placerile şi îşi trăiesc vieţile bine. Acum trebuie să traversăm deşertul.

Dar România are un mare avantaj. Sunteţi parte a Uniunii Europene, puteţi călători, puteţi vedea şi puteţi înţelege cât de mistificant este acest raţionament. Şi asta se poate vedea foarte bine privindu-vă conaţionalii plecaţi peste hotare. Deci nu ar fi mai bine să construim economii locale, virtuoase, atât în România, cât şi în afara ei? Tinerii pot face agricultură sustenabilă şi gratificantă atât financiar, cât şi ca mod de viaţă.

Spuneaţi că agricultura de subzistenţă nu e o nişă. De ce?

E adevărat, însă ea trebuie calibrată pentru fiecare ţară. Dacă vorbim despre o agricultură de subzistenţă mortificantă, nu am făcut nimic. Există agricultură de subzistenţă gratificantă. România are o mare capitală, o piaţă enormă. Din experienţele de până acum îmi dau seama că pieţele de desfacere ale ţăranilor din Bucureşti au un succes enorm. Aceste practici, precum proiectul primarului din Bucureşti, trebuie în mod absolut codificate şi înmulţite. Cu atât mai mult trebuie dezvoltată şi reţeaua Slow Food, care poate da forţă promovării produselor tradiţionale bune şi produse cu respectul biodiversităţii.

Manifestul Schimbărilor Climatice şi Securităţii Alimentare

Comisia Internaţionala privind Viitorul Hranei şi Agriculturii şi Slow Food International au prezentat la Torino, în cadrul reuniunii Terra Madre, documentul redactat de Vandana Shiva şi intitulat Manifestul Schimbărilor Climatice şi Securităţii Alimentare.
Ceea ce documentul subliniază încă de la început este legătura strânsă dintre schimbările climatice şi agricultură, contribuţia la încălzirea globală şi vulnerabilitatea sistemului de producţie agricolă industrializată, dar şi soluţiile potenţiale pe care le oferă adaptarea producţiei agricole ecologice şi organice la noile provocări ale pieţei globale.
Conform opiniei lui Shiva, peste 35% din criza schimbărilor climatice provine din agricultură. În acelaşi timp, 35% din soluţia luptei împotriva încălzirii globale stă tot în producţia agricolă şi a hranei în general. Această componentă vitală este de cele mai multe ori subevaluată în analizele şi discuţiile privind lupta împotriva schimbărilor climatice.
"Condamn Protocolul de la Kyoto pentru că creat o piaţă a emisiilor prin alocări care nu fac decât să privatizeze atmosfera, iar atmosfera este un bun comun al întregii planete. Principiul ’poluatorul plăteşte’ a devenit ’poluatorul se îmbogăţeşte’", arata Shiva. În momentul de faţă, tot ceea ce se întâmplă este un outsourcing al emisiilor, adică marile companii occidentale „îşi vor transfera” dreptul de a polua în marile industrii din ţările în curs de dezvoltare, precum India şi China.
Industria ingineriilor genetice promite că va crea seminţe care rezistă la schimbările climatice, însă nu face decât să pirateze seminţe deja existente în natură sau în culturile tradiţionale. "Întâi cauzează schimbările climatice, apoi te forţează să le cumperi seminţele rezistente", adaugă Shiva.
În ce priveşte biocombustibilii, Shiva îi dezavuează ca fiind doar generatori de insecuritate alimentară, iar nu o soluţie la încălzirea globală.
Mai mult, ecoactivista va propune noi metode de a măsura creşterea economică, cu criterii care să ia în considerare şi securitatea alimentară, şi salvgardarea biodiversităţii.
Metodele de conservare a mediului se află deja în cultura tradiţională a fermierilor şi în practicile agricole virtuoase ale ţăranilor şi populaţiilor indigene, susţin Vandana Shiva şi Carlo Petrini.
"Ştiinţa va trebui să dialogheze cu cunoaşterea tradiţională, iar docenţii trebuie să aiba umilinţa de a vorbi de la egal la egal cu ţăranii", spune Petrini. "Mă întreb, o ţărancă indiancă ce poate doar cu ajutorul simţului tactil să diferenţieze între 600 de tipuri de seminţe e inferioară unui profesor de la Harvard? Nu cred. Poate chiar dimpotrivă", a mai spus acesta.

Materialul a fost publicat si in Green Report - www.green-report.ro

Branza lui Istrate la Terra Madre

2008-11-01T13:05:00.000-07:00

Branza de burduf facuta de familia Istrate din Fundata ataca gusturile tuturor acelor ‘formaggi’ de la Salone del Gusto si Terra Madre din Torino. Istrate se confunda cu originile Slow Food in tara noastra, iar branza pastrata in coaja de pin a devenit o marca inregistrata a Romaniei gastronomice. Fundatenii si-au vandut toata marfa la Torino, dar ceea ce ramane nealterat este o traditie imemoriala a pastorilor carpatici si un gust omonim sunetului unui fluier.

Livia Cimpoeru de la Evenimentul Zilei a aflat de la Istrate ‘procesul tehnologic’ al branzei de burduf. Sa nu il uitam, mai ales acum cand il agreseaza inoxul si faianta, adica igienismul european absurd.

“ Ca să respecte regulie de igienă, Ion Istrate a investit mult în stâna de la Fundata, unde a pus gresie şi faianţă, a instalat un generator şi a cumpărat numai vase din inox. În fiecare zi se scoală înainte de ivitul zorilor, la 4.00 dimineaţa, şi bagă oile la muls. Baciul încălzeşte apoi laptele pe vatră, îi dă cheag, adună caşul şi îl pune în crinta (copaie) de inox, unde îl fărâmă de trei ori ca să-i scoată zerul.

Caşul se pune apoi la tescuit (tasat), cu o greutate mare pe el, iar după 4-5 ore se scoate din sidilă (pânză) şi se pune pe talpă (masă) o zi, la uscat. Apoi îl bagă în buduroi (coajă sau doage de brad) şi îl pune la dospit, 8-12 zile, în funcţie de temperatura de-afară. Brânza se scoate, se dă prin maşina de tocat, se frământă în copaie şi i se dă sare după gust.

Cu mâna se face bulz şi se introduce în coaja de brad, burduf de oaie sau băşică de porc. După aceea, se lasă 3 sâptămâni-o lună la maturare, într-un beci răcoros. „Terminăm treaba pe la 12 noaptea. Baciul se culcă odată cu mânătorul (omul de serviciu), aşa se zice pe la noi“, glumeşte nea Istrate. L-a învăţat şi pe „băiet“ cum să facă brânza, dar anul ăsta puştiul termină clasa a 8-a şi nu-i mai arde de munci grele.

Nea Istrate a avut necaz mare, un accident care l-a ţintuit în spital o lună jumate. „Când m-am întors şi m-au văzut oile, parcă voiau să vorbească cu mine, să-mi spună ceva“, oftează el, cu lacrimi în glas. A avut noroc cu Târgul Ţăranului de la Piaţa Amzei, unde nevasta, împărţită între spital şi tarabă, a reuşit să vândă suficientă brânză cât să ţină stâna pe picioare. “

Manifestul Schimbaruilor Climatice si Sigurantei Alimentare

2008-10-31T08:24:00.000-07:00

Comisia Internationala privind Viitorul Hranei si Agriculturii si Slow Food International au prezentat la Torino, in cadrul reuniunii Terra Madre, documentul redactat de Vandana Shiva si intitulat Manifestul Schimbarilor Climatice si Securitatii Alimentare.

Activista Vandana Shiva a prezentat principiile manifestului. Ceea ce documentul subliniaza inca de la inceput este legatura stransa dintre schimbarile climatice si agricultura, contributia la incalzirea globala si vulnerabilitatea sistemului de productie agricola industrializata, dar si solutiile potentiale pe care le ofera adaptarea productiei agricole ecologice si organice la noile provocari ale pietei globale.

Conform opiniei lui Shiva, peste 35% din criza schimbarilor climatice provine din agricultura. In acelasi timp, 35% din solutia luptei impotriva incalzirii globale sta tot in productia agricola si a hranei in general. Aceasta compoenta vitala este de cele mai multe ori subevaluata in analizele si discutiile privind lupta impotriva schimbarilor climatice.

"Condamn Protocolul de la Kyoto pentru ca creat o piata a emisiilor prin alocari care nu fac decat sa privatizeze atmosfera, iar atmosfera este un bun comun al intregii planete. Principiul ’poluatorul plateste’ a devenit ’poluatorul se imbogateste’", arata Shiva. In momentul de fata, tot ceea ce se intampla este un outsourcing al emisiilor, adica marile companii occidentale isi vor "transfera" dreptul de a polua in marile industrii din tarile in curs de dezvoltare precum India si China.

Industria ingineriilor genetice promite ca va crea seminte care rezista la schimbarile climatice, insa nu face decat sa pirateze seminte deja existente in natura sau in culturile traditionale. "Intai cauzeaza schimbarile climatice, apoi te forteaza sa le cumperi semintele rezistente", adauga Shiva.

In ce priveste biocombustibilii, Shiva ii dezavueaza ca fiind doar generatori de insecuritate alimentara, iar nu o solutie la incalzirea globala.

Mai mult, ecoactivista va propune noi metode de a masura cresterea economica, cu criterii care sa ia in considerare si securitatea alimentara si salvgardarea biodiversitatii.

Metodele de conservare a mediului se afla deja in cultura traditionala a fermierilor si in practicile agricole virtuoase ale taranilor si populatiilor indigene, sustin Vandana Shiva si Carlo Petrini, presedintele Slow Food International.

"Stiinta va trebui sa dialogheze cu cunoasterea traditionala, iar docentii trebuie sa aiba umilinta de a vorbi de la egal la egal cu taranii", spune Petrini. "Ma intreb, o taranca indianca ce poate doar cu ajutorul simtului tactil sa diferentieze intre 600 de tipuri de seminte e inferioara unui profesor de la Harvard? Nu cred. Poate chiar dimpotriva", a mai spus acesta.

OMG - "prodotto dell'economia canaglia"

2008-10-31T08:23:00.001-07:00

Din punct de vedere stiintific, OMG-urile sunt un faliment absolut, declara, la lucrarile Terra Madre de la Torino, Marcello Buiatti, profesor docent in genetica la Universitatea din Florenta. "Sunt tehnologii aflate in uz din 1987 si puse pe piata din 1996, dar in tot acest timp nu s-a ajuns la rezultate semnificative. Singurele culturi OMG utilizate pana in ziua de azi sunt soia, porumbul, bumbacul si rapita, rezistente la cateva insecte sau erbicide. Acest fapt este insa mult prea mic pentru a putea zice ca solutia OMG e un succes, ca poate potoli foamea pe intreg globul", spune profesorul.

Motivele pentru care cresc culturile OMG sunt inconsistente. "Organismele modificate genetic sunt simbolul economiei canaliilor in care traim: fac sa creasca fluxul de bani, cresc cotatiile la bursa si au efecte pozitive si imediate asupra produsului intern brut. Toate acestea se intampla doar in folosul guvernelor iresponsabile, dar in contra consumatorilor din intreaga lume carora aceste agrotehnologii nu le aduc nici cel mai mic beneficiu", incheie Buiatti.

Raúl Hernández Garciadiego - presedintele organizatiilor Alternativas y procesos de partecipación social e Central de servicios para el desarrollo de Tehucán, din Mexic a prezentat situatia tarii sale, pioniera a cultivarii mondiale de porumb insa azi "asediata" de multinationalele care impun culturi MG. "Drama este ca toate culturile noastre sunt ireparabil contaminate si nu vom primi niciodata despagubiri". Solutia mexicanului este ca taranii producatori sa isi conserve metodele traditionale de cultivare si, mai ales, semintele.

Samuel Karanja Muhunyu, agronom kenyan si coordonator al retelei agricole Necofa, considera ca OMG-urile reprezinta pentru Africa una dintre cele mai mari amenintari. "Oamenii de stiinta africani sunt in mainile multinationalelor si nu ofera nicio solutie impotriva foametei. E motivul pentru care cream retele de cultivatori care sa prezerve biodivaersitatea din tara noastra".

Vicepresedintele Retelei Reguniunilor Europene Fara OMG saluta largirea propriei sale organizatii las Salone del Gusto. "Chiar azi ne-am asociat cu inca doua regiuni din Croatia si din Belgia; deja avem 46 de regiuni europene afiliate: e un succes".

Europarlamentarul verde, Marie Helene Aubert spune ca la Bruxelles si Strasbourg se lucreaza mult asupra unor politici privind OMG si se discuta din ce in ce mai mult. "Doresc sa intrevad posibilitatea ca un stat membru al UE sa se declare din punct de vedere politic GMO-free, insa, cu toata sinceritatea, aceasta oportunitate inca nu exista in ziua de azi", a concluzionat Aubert.

Terra Madre si politica internationala

2008-10-31T08:06:00.000-07:00

Filosofia Slow Food care sta la baza reuniunii Terra Madre de la Torino implica si politica internationala, pe printul Charles si pe Secretarul General al ONU, Ban Ki-Moon.

Alteta sa Regala, Principele Charles de Wales, un sustinator al Slow Food inca din 2004, se arata preocupat de agricultura intensiva si va trasmite participantilor un mesaj video care sa sustina pozitia sa in ce priveste agricultura biologica si tutela mediului inconjurator. Secretarul General al Natiunilor Unite, Ban Ki-Moon, va evidentia angajamentul ONU in a gasi solutii pe termen lung pentru a rezolva criza alimentara mondiala printr-un mesaj dedicat zilei in care se aniverseaza 63 de ani de existenta a Natiunilor Unite. Secretarul General este reprezentat la Torino de catre directorul United Nations System Staff College, Carlos Lopes.

La ceremonia de deschidere iau parte 1652 de comunitati ale hranei provenind din 153 de tari.

Dincolo de conferintele si workshop-urile privind productia si consumul de hrana naturala, editia din acest an a evenimentului Slow Food de la Torino, Terra Madre, este marcata de problema incalzirii globale si a crizei alimentare mondiale. Activista indiana Vandana Shiva va prezenta la sfarsitul reuniunilor Manifestul Schimbarilor Climatice si Viitorul Securitatii Alimentare, un document care propune solutii alternative pentru criza alimentara mondiala.

Terra Madre este organizat din doi in doi ani in orasul Torino de catre Ministerul Italian pentru Politici Agricole si Forestiere, Ministerul de Externe, Regiunea Piemont, Municipalitatea orasului Torino, fundatia Slow Food si societatea Coldiretti in scopul de a intari legaturile intre comunitatile gastronomice din lume.

Intalnirile si conferintele de la Terra Madre sunt intitulate Atelierele Pamantului si gazduiesc profesori universitari, tarani producatori, companii agricole si de distributie alimentara, tineri, ecoactivisti, oameni politici, artisti ori antreprenori din domeniul productiei hranei. In cadrul evenimentului se expun, cu vanzare, produse ale comunitatilor locale din peste 100 de tari. Producatorii acestor bunatati sunt numiti ’prezidii’ si reprezinta o anumita regiune geografica ori localitate cu specific culinar de importanta extraordinara. Romania este reprezentata de catre producatorii de gem de pe Tarnava Mare si de catre familia Istrate din Fundata, producatoare a celebrei branze de burduf invelita in coaja de pin.

Omul din nori. Interviu cu Reinhold Messner

2008-07-01T11:07:00.000-07:00

Muzeul Norilor sau Messner Mountain Museum este structura expoziţională cea mai înaltă din lume, la 2181 de metri altitudine. Nu se poate accede decât pe cărări de munte sau pe un vechi drum de munte cu un autocar dedicat acestui transport. Marele alpinist, activist şi întreprinzător, Reinhold Messner, după ce de-a lungul vieţii a bătut cele mai înalte vârfuri ale planetei – toţi cei 14 “optmiari” fără mască de oxigen, îşi dedică acum energia cultivării imaginii şi culturii muntelui. El este vocea apărării comunităţilor alpine din zona Dolomiţilor, promotor al turismului sustenabil şi fondatorul unei structuri muzeistice fără precedent. La castelul Firmiano se află centrul “administrativ” al muzeelor sale. La Juval sunt “găzduite” miturile munţilor, la Ortles muzeul lumilor de gheaţă, în castelul Brunico muzeul popoarelor muntelui, iar pe Monte Rite muzeul alpinismului şi al rocilor. Sunt proiectele sale dedicate zonelor alpine demne de urmat şi de către noi, cei din Carpaţi? Ce este cultura muntelui? Cum se va menţine echilibrul natural şi viaţa la munte? La finalul periplului SuperAlp2 – traversarea cu mijloace de transport sustenabile (mers, bicicletă, tren, autobuz) a Alpilor de la Chambery (Franţa) şi până în Belluno (nordul Italiei) , la care am participat, marele alpinist mi-a răspuns la întrebări cu o amabilitate care, se spune, nu îi este specifică.

Raul Cazan: Se pot exporta proiectele dumneavoastră şi în Carpaţi?

Aceste iniţiative muzeografice şi de susţinere a ţăranilor de la munte se pot face şi în Carpaţi, în România. Însă trebuie să găsiţi pe cineva care să îşi asume această muncă.

Eu cu siguranţă nu sunt acea persoană pentru ca nu am forţa şi mijloacele sa îmi export munca până la voi pentru a realize o astfel de structură. Am fost în Bulgaria, în Munţii Balcani, şi am văzut că sărăcia este acolo mult mai mare decât era în Tirolul de Sud sau în Dolomiţi în urmă cu 50 de ani. Ştiu de altfel că diferenţele economice dintre zonele montane din Bulgaria şi România sunt minime.

Există însă posibilitatea de face să crească o iniţiativă largă de turism sustenabil, dar e nevoie de foarte multă energie, de mijloace financiare. O structură muzeală precum cea pe care o gestionez eu este doar o picătură. Însă e o structură care funcţionează, e frumoasă şi sunt convins că astfel de muzee vor avea succes şi mai mare de acum în 20 de ani.

Raul Cazan: De ce un Muzeu în nori?

Îmi pare bine că voi, cei de la Super Alp v-aţi încheiat periplul aici în Monte Rite pentru că aveţi ocazia să vedeţi acest Muzeu al Muntelui, un proiect care speculează structuri de construcţie deja existente. Zidurile muzeului aparţin unui vechi fort din primul război mondial, iar eu nu am schimbat nimic. Până şi drumul care ajunge aici este cel de atunci. Am dat conţinut vechii structuri şi am umplut-o cu cultură. Ideea de muzeu al muntelui în Alpi nu presupune construirea de noi structuri pentru că pot deveni negative pentru mediu. Iubitorul muntelui poate să vadă în obiectele din muzeu că există o mare cultură în spate.

Există tablouri vechi care înfăţişează istoria ascensiunilor alpine, obiecte vechi care aparţineau alpiniştilor, documente, fotografii şi date geologice care vorbesc despre istoria rocilor alpine. Obiectele expuse cuprind în fiecare cameră a fortului câte o decadă din istoria ascensiunilor stâncilor alpine.

Raul Cazan: Nu e nevoie şi de o infrastructură perfectă? Cui aparţin iniţiativele?

Lucrul cel mai important ţine de voinţa celor care locuiesc sau sunt legaţi de zona montană, forţa unui singur om nu este suficientă. Chiar şi iubitorii muntelui şi ai naturii au nevoie de camere în hoteluri, bune structuri care să aducă oamenii să meargă pe munte.

Este nevoie de străzi care să fie deschise sau să aibă lăţimea suficientă astfel încât să poată pătrunde un autocar, dar să restrângă accesul automobilelor. Acestea sunt probleme rezolvabile dacă există voinţa locală. E lucrul cel mai important: localnicii să fie implicaţi în structuri de dezvoltare a turismului sustenabil montan pentru a-şi vinde produsele celor care vin la munte cu respect pentru munte.

Sunt de părere că este greşit să daţi vina pe oamenii politici. Fiecare trebuie să îşi asume propria responsabilitate.

Raul Cazan: Aţi fost vreodată în Carpaţi?

Am fost, însă, din nefericire, nu în părţile voastre, în România, ci în Tatra. Carpaţii sunt mult diferiţi faţă de Alpii, e un lanţ foarte lung şi în mare parte împadurit, mult mai mult decât la noi. E un lanţ muntos foarte mare şi acolo se pot face nişte lucruri extraordinare. Însă acele lucruri trebuie să le faceţi voi.

Raul Cazan: De ce suferă turismul alpin?

Văd acum faptul că inexistenţa unor structuri care să promoveze turismul sustenabil de-a lungul ultimilor 40 de ani ne-a făcut să intrăm, mă refer la întreaga Europă, în competiţia turismului globalizat. Acum suntem în competiţie cu Africa, China, cu America de Sud, cu întregul glob. Astăzi un voiaj de trei săptămâni de la Frankfurt până în Nepal costă mai puţin decât un drum de vacanţă de la Frankfurt până la Cortina d’Ampezzo pe aceeaşi durată. Investiţiile în zonele alpine sunt esenţiale cât timp vizează turismul montan sustenabil sau agricultura montană şi dacă sunt făcute în spiritul curăţeniei, liniştii şi respectului pentru aceste locuri.

Apoi nu trebuie să fim dependenţi de guverne. Guvernul regional de la Venezia ori Guvernul Italiei de la Roma sunt prea departe, nu ştiu ce înseamnă muntele. La fel şi la Bruxelles, 90% dintre politicieni vin de la şes, din marile oraşe, şi nu pot fi informaţi despre ceea ce se întâmplă în munţi. Guvernele impun taxe şi eventual fac nişte programe.

Raul Cazan: Ce trebuie să facă guvernele? Cum trebuie susţinuţi locuitorii muntelui?

Trebuie ca guvernele să dea posibilitatea oamenilor de trăi la munte, însă în mod genuin. Turismul trebuie încurajat de către cei care locuiesc sus la munte şi care prin propriile mijloace de producţie menţin sustenabilitatea în zonă. Ei trebuie să muncească pentru a supravieţui, pentru a mânca şi bea, pentru a se încălzi. Condiţia e sa fie lăsaţi în pace.

Succesul turismului sustenabil, la noi, în Tirolul de Sud, constă în primul rând în faptul că oamenii locului şi-au dat seama că ţăranii, producătorii de la munte, nu pot avea succes numai dacă devin şi proprietar de mici hoteluri. Sunt hoteluri mici cu puţine camere dar care servesc produsele tipice direct în farfurie. Totul, fără subvenţie de la stat. Ţăranii au priceput asta mult înaintea politicienilor.

Raul Cazan: Sunteţi implicat şi în astfel de proiecte agro-turistice?

Am două mici societăţi de acest tip pe care le-am dat în locaţiune – altfel nu aş fi aici - şi care funcţionează foarte bine pe acest sistem. Ceea ce vreau cel mai mult însă, este să am posibilitatea de a putea munci liber fără toate acele legi care vin de la Bolzano, de la Roma sau de la Bruxelles şi care aproape ne bagă la închisoare. La munte regulile sunt mult prea strâmte. În gospodariile montane nu e nevoie de ajutoare nici de taxe de la stat. Modelul este valabil încă din evul mediu. Ceea ce produc îmi ajunge, iar surplusul îl vând celor care vin la mine în “Agritour”. Nu vând nici măcar o sticlă de vin pe piaţă pentru că acolo nu fac faţă competiţie. Dacă un ţăran de la munte îşi vinde litrul de lapte unei companii cu un preţ, acesta va fi cvadruplu pe masa consumatorului de la oraş. Astfel, producând şi consumând totul în propria gospodărie, evident cu respectul tuturor normelor igienice, ţăranul iese din politică şi de pe piaţă, îşi ţine viaţa în propriile mâini. Dacă nu are fondurile suficiente, o gospodărie se poate uni cu altele formând cooperative de 20-30 de familii întreprinzătoare cu propriile puncte de desfacere. Tot timpul însă trebuie ţinut un ochi atent la a atrage turişti şi a evita companiile comerciale care vor să preia produsele lor şi să le revândă, scăzându-le calitatea. O brânză produsă şi consumată într-o singură gosăpodărie e unică şi are o valoare mult mai mare decât marfa etichetată şi vândută la oraş.

Raul Cazan: De ce vă preocupă turismul sustenabil?

Eu dau importanţă munţilor; munţii în sine nu au mare importanţă, însă eu le-o dau prin ceea ce fac şi sper ca mulţi să facă la fel. De 14 ani nu mai escaladez marii munţi ai globului, mai practic un alpinism moderat – nu mai este scopul vieţii mele, însă m-am dedicat complet cunoaşterii şi afirmării Alpilor, Dolomiţilor.

Sunt pentru idea de a crea un tip de parcuri naturale dedicate celor care iubesc munţii şi vor să vină în zonele alpine în vacanţă. Ţăranii de la munte au urcat tot timpul către cota de 2000 de metri pentru a-şi obţine piatra de construcţie ori lemnul pentru iarnă. Există deci posibilitatea de a trăi în munţi dacă folosim ceea ce cultura muntelui, diferită de cultura urbană, ne oferă. Trebuie să fructificăm zonele alpine şi să renunţăm la idea naivă de readuce sălbăticia în munţii Alpi. Acest lucru nu mai e posibil. Dar, e posibil să respectăm zonele înalte şi să nu atingem ceea ce în trecut nu se atingea pentru că nu exista petrol şi nici lemn. Sus mergeau doar cei care vroiau să se apropie de soare.

A merge pe munte nu înseamnă doar a hălădui, a urca şi a te bucura de peisajele de pe vârfuri. Este literatură, artă şi filozofie. Aş vrea să dau substratul acestei culturi celui care vine de departe.

Praznic in memoria lui Horia Bernea la Muzeul Taranului Roman

2007-09-13T02:48:00.000-07:00

Praznicul De Ziua Crucii, organizat de Slow Food Bucuresti, va avea loc vineri, 14 septembrie 2007, ora 14.00, in curtea Muzeului Taranului Roman.

Despre conservarea naturii in centrul Transilvaniei

2007-09-12T05:39:00.000-07:00

Partea a doua a aceleiasi discutii cu Dr. John Akeroyd:

Dr. John Akeroyd despre 'Desertul verde'

2007-09-11T04:29:00.000-07:00

John Akeroyd si-a obtinut doctoratul in botanica la Cambridge, iar de sase ani studiaza in fiecare vara colinele din regiunea saseasca a Sighisoarei. Urmariti prima parte a discutiei avute cu mine la Crit in judetul Brasov:

Cu Orange la Saschiz

2007-09-10T08:58:00.000-07:00

Comuna Saschiz din judetul Mures nu este doar o urma romantica a trecerii sasilor prin Transilvania, ci un veritabil laborator de aplicare a programelor de dezvoltare agricola locala. Exploatarea agricola de masa a fost eliminata din orice plan de propasire a localitatii si a zonei.

Biodiversitatea ariei satelor sasesti din jurul Sighisoarei rezulta dintr-o interactiune a hranei si a plantelor de pe pasunile si din padurile localitatilor. „Nu este o rezervatie salbatica, ci un ecosistem in care omul locului, responsabil, are un rol esential, consolidat in secole de istorie", spune John Akeroyd, un renumit botanist englez. Spre deosebiore de Delta Dunarii sau habitate montane salbatice, zona deluroasa saseasca din centrul Ardealului are o componenta antropica ce contribuie substantial la echilibrul ecologic.

Ecologia zonei, creatoare de biodiversitate, isi extinde efectele si in economia locala, sustine Akeroyd. Productia de lapte si branza ori carne de la stanile din zona depinde de pasunile atat de diverse. La randu-le, pasunile dezvolta o apicultura larga si de succes. Micii producatori de hrana ai zonei pot astfel specula, la scara mica, bunurile din lantul de interdependente ale ecologiei locale.

Sapard 3.3

Fundatia locala Adept, bine sprijinita financiar de operatorul de telecomunicatii Orange, si in colaborare stransa cu primaria din Saschiz au demarat, in premiera pentru Romania, un proiect specific pentru fanete si pasuni pe Masura Sapard 3.3.

Ecosistemele de pajiste sunt o componenta importanta a capitalului natural. Acestea reprezinta un grup important de tipuri de habitate cu o valoare inestimabila pentru diversitatea plantelor si a altor grupe de organisme.

In particular, masura sprijina conservarea biodiversitatii biologice si a habitatelor semi-naturale, prin incurajarea utilizarii practicilor agricole traditionale. Conservarea pasunilor si fanetelor montane si din zonele deluroase intracarpatice prin asigurarea exploatarii rationale a acestora, eliminarea efectelor eroziunii pasunilor prin suprainsamantare cu specii autohtone, prevenirea acidifierii solului si renuntarea la fertilizarea cu ingrasaminte minerale, pesticide sau insecticide. Mai pe scurt: managementul traditional al pasunilor si fanetelor.

"Un atu amuzant al zonei consta tocmai in faptul ca oamenii nu au bani pentru tratamentul chimic al pasunilor", spune Cristi Gherghiceanu, directorul executiv al Fundatiei Adept.

„Este primul proiect de acest tip din tara, fapt care a bulversat pana si pe autoritatile Sapard din Regiunea de Dezvoltare Centru. Acestea, in evaluarea proiectului, au facut copy - paste dupa masurile de investitii si am pierdut mult timp. Cu toate acestea, acum proiectul poate fi folosit ca buna-practica pentru altele de acest tip din Romania", incheie Gherghiceanu.

Masura 3.3 presupune o finantare de 95 euro pe hectar intr-un an, fara fonduri locale de pornire. „Pana acum am obtinut o finantare totala de 800.000 euro pe urmatorii cinci ani", a declarat primarul comunei, Ovidiu Soaita. Tot el a anuntat ca suma tuturor proiectelor, de la Natura 2000 pana la Economia Bazata pe Cunoastere, finantat de Banca Mondiala prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, din comuna depaseste 17 milioane euro.

Ciobanii incep sa inteleaga importanta fenomenului asociativ, „acum lucreaza in grupuri, chiar daca sunt niste oameni, de regula si traditional, individualisti", spune cel mai tanar dintre cei 32 de sasi ai comunei, Johann Schasser.

Natura 2000

Peisajul special si biodiversitatea satelor sasesti au nevoie de protectie statutara. Conservarea la nivel de peisaj evita fragmentarea habitatelor extinse, interdependente, ce caracterizeaza zona. Intreaga zona este ideala pentru o abordare de tip Natura 2000, prin care habitatele si flora si fauna asociate lor sunt protejate, activitatile economice fiind permise doar daca nu afecteaza aceste habitate.

In cazul unui astfel de peisaj semi-natural, creat de om, activitatile economice sunt de fapt necesare pentru pastrarea integritatii habitatelor si ecologiei speciilor. Aceste activitati sunt sprijinite de fonduri UE conform modelului Natura 2000. In cadrul unei zone Natura 2000, diverse alte masuri de protectie pot fi adoptate, in functie de conditiile locale.

Marele avantaj al acestui tip de proiect este ca se depune ca suma de plecare doar 25% din banii necesari investitiei, iar solicitantii isi pot moderniza ferma, cumpara utilaje agricole ori pot porni actiunile unei mici societati comerciale.

Vechea cetate din Saschiz dar si toata poezia locului atrage deja 500-600 de turisti pe saptamana, iar agroturismul are in acest moment o baza de pornire atragatoare: pana in 25.000 euro pe o gospodarie saseasca.

Elitele si gastronomia

2007-08-13T07:40:00.000-07:00

Stiinta gastronomica, inca de la inceputurile sale, si-a asumat o conotatie puternic elitista. Pe de o parte erau clasele dominante, care scriau pentru ele insele retetele si primele opere de critica gastronomica. Asadar, era inevitabil ca gastronomia sa devina o stiinta rezervata lor.

Cultura „subalterna” a saracilor si taranilor nu prezinta surse scrise, iar din retetele gastronomice nobiliare se poate doar intui ca priceperea culinara taraneasca era expropriata de clasele dominante, alaturi de dreptul la placere. Si totusi, principalele inventii consemnate in istoria gastronomiei s-au nascut in paturile cele mai sarace ale societatii, pentru a raspunde necesitatilor urgente, precum simpla penurie a alimentelor, natura lor perisabila, exigenta de a le transporta si de a le conserva. Pe scurt, minimizarea influentei spatiului si timpului asupra alimentatiei noastre.

In 1801, cand cuvantul „gastronomie” se insinua in primele scrieri, principala „lege a burtii”, pentru majoritatea populatiei urbane sau rurale, era inca foamea. La fel era si in secolele precedente. Doar abundenta de pe mesele bogatilor avea demnitate gastronomica. Se credea, in acele timpuri, ca modul de orna masa sau de a gati ii privea doar pe cei care nu aveau probleme in a se aproviziona.

Saracilor si infometatilor li se nega de la bun inceput orice demnitate gastronomica. Ei puteau doar sa isi rationalizeze in continuu bucatele si sa conserve putinele arome, rezultat al secolelor de adaptare la teritoriu.

Se poate zice ca aceasta separare falsa dintre subzistenta si placere s-a perpetuat pana in zilele noastre. Intre timp, dupa ultimul razboi mondial, contextul s-a schimbat radical. O mare parte a populatiei occidentale si-a rezolvat problemele de aprovizionare si cele legate de presiunea ei asupra bugetului familiei. Chiar daca figura gastronomului este un produs al burgheziei postrevolutionare, s-a pastrat intotdeauna o traditie a bucatariei nobile, foarte bogata, care isi trage radacinile din retetele de la curte. Gastronomia servea doar bogatasii, care priveau apetitul si satisfacerea sa din nenumarate perspective, studiind-o cu gustul si apreciind-o cu mandrie.

Adevarata acceptiune burgheza a gastronomiei e mult mai moderna si intra in criza atunci cand diferentele de clasa se atenueaza iar mancarea nu mai e un mijloc de afirmare. Din 1950, termenul „gastronomie” acopera paturi mai ample ale societatii. Gastronomia elitista intra in criza. Nu mai e necesar ca cetateanul instarit sa se hraneasca mai bine, din moment ce incepe sa cumpere alimente cu termen de garantie, din supermarketuri alienante. In consecinta, ajung sa se nasca gastronomi involuntari chiar printre cei care traiesc in contact cu pamantul.

In aceeasi perioada, in Romania, incepea exercitiul comunist al foamei. Elitele vremii, o mana de activisti comunisti cu liber acces la carnea de vitel, se distingeau de plebe in primul rand prin accesul lor neingradit la alimente. Desi romanii au acces de ceva timp la hrana de supermarket, pasteurizata si conservata in pachetele colorate, elitele postrevolutionare sufera de un atavism nobiliar (sau boieresc) legat de gastronomie. In timpul saraciei anilor 1990, burtile si gusele conducatorilor exprimau implicit accesul la hrana bogata in proteine.

In timpurile noastre, oriunde in lumea occidentala, produsele primare sau derivate din formele de agricultura traditionala, din ce in ce mai rare, devin adevarate trufandale pentru cei care nu pot sa si le procure usor.

Gastronomia este impinsa si limitata tot mai mult la mediul folcloric. Societatea se abandoneaza unui exercitiu ludic, plin de referinte vulgare la o abundenta pantagruelica, care reprezinta insasi exorcizarea memoriei noastre comune: foamea.

Continutul invaziei mediatice dedicate mancarii si gastronomiei, cu articole scrise, programe TV, jocuri si concursuri, telejurnale si altele, este dovada cea mai evidenta a acestei tendinte, care azi a atins proportiile unei grave alienari publice. Nu exista nicio abordare culturala, nicio cunoastere reala a problemelor discutate: traditiile exista doar ca sa dea putina „culoare”, iar adeseori se vorbeste in dodii pentru a satisface audienta.

La noi, in aceasta lumina, a aparut falsa orientare a romanilor catre produse si restaurante traditionale, metaforizata foarte plastic de antropologul Bogdan Iancu in „roata de car infipta intr-un termopan”.

Faceti un test, spune Carlo Petrini, si intrebati zece persoane ce este gastronomia. Va vor vorbi de ceva generic numit „a manca bine”, se vor screme sa inventeze niste conotatii elitiste. Altii vor aminti vreun magazin unde se vinde gourmet deja pregatit sau vreun restaurant plin de ifose, ori de bucatari care se dau in stamba la televizor pentru a face publicitate unor carti de bucate. Niciunul nu va sustine ca gastronomia e o stiinta ce presupune antropologie, biologie, chimie, fizica, ecologie, economie politica, comert, tehnica, arta. Daca le-o spui in fata, sigur nu te vor lua in serios.

Carlo Petrini despre 'Buono, pulito e giusto'

2007-05-21T14:01:00.000-07:00

Un discurs revolutionar in italiana si in engleza.

Breakdown

2007-05-18T01:17:00.000-07:00

Targul ecogastronomic organizat de organizatia internationala Slow Food in Bucuresti a functionat timp de doua weekend-uri ca un experiment economic la Muzeul taranului roman. Consumatorii au reactionat pozitiv, venind in numar de aproape1.500/ zi. Micii producatori au vandut tot, „dand nastere” unei nise de piata vechi de cand lumea: segmentul produselor facute in mod pur traditional.

Precum in alte tari europene, Slow Food incurajeaza dezvoltarea locala intr-un sistem de convivium (clustering) al micilor producatori de alimente sanatoase, urmarind omologarea produselor la nivel teritorial, in regiuni controlate.
O jumatate de litru de horinca, palinca sau rachiu costa 40 lei, carnatii de casa - 21 lei/kg, costita afumata - 18,5 lei/kg, sunculita ardeleneasca - 25 - 28 lei/kg, slanlina afumata - 10,5 lei/kg, cas afumat - 18 - 20 lei/kg, muschi Bucovina - 41 lei/kg, pastrama vanatoreasca - 31 lei/kg, cobza de pastrav in cetina de brad – 50 lei, dulceturi din petale de trandafir, de coarne, de capsuni, visine, cirese, caise - borcane mici, 4 lei.

Produsele s-au vandut in foarte scurt timp, in ciuda cantitatilor destul de mari: 600 kg de produse de carmangerie, 30 de cobze de pastrav (approx. 30 kg de pastrav), 120 de borcane de gem, 50 kg de branza de burduf in coaja de pin.

Astfel de targuri creaza si oportunitatea unor contacte de business si pot pune bazele unor precontracte de distributie sau unor actiuni de lobby pentru recunoasterea unor produse traditionale.

Problemele micilor producatori

„Degeaba avem fabrici curate si cu stampile daca la capatul procesului tehnologic obtii niste porcarii, produse fara nici un gust si complet nesanatoase”, a declarat pentru Bizcity.ro Ioan Tataran, managerul firmei de produse de carmangerie Toto din Lapusel, Maramures. „Produsele de acest tip nu se vor putea vinde niciodata in Occident, iar acolo este noua noastra piata”.

Managerul considera ca micile intreprinderi agricole trebuie sa se dezvolte pe teritoriile comunitatii de unde provin si sa continue traditia hranei si a produselor apreciate de toti. „Solutia e ca taranii sa stea la tara pentru ca piata muncii este saturata atat in industrie cat si in sectorul tertiar; in acelasi timp, pamanturile raman nefolosite si in paragina”, spune Tataran.

Compania este o minifabrica, are sase angajati si o productie de 400 – 500 kilograme de carne pe zi. Cifra de afaceri este undeva in jurul a 350.000 de euro pe an, spune Tataran, insa profitul a fost relativ mic datorita investitiilor in extindere si mai ales datorita acoperirii tuturor creditelor. Tataran reuseste sa termine in acest an, cu fonduri SAPARD, o fabrica noua, extinsa la capacitatea de doua tone zilnic.

Din nou branza:)...

Unul din producatorii celebrei branze de burduf pastrata in coaja de pin din Fundata, zona Brasovului, ferma Istrate, saluta intentia noului presedinte al Autoritatii Veterinare. Daca ordinul ar fi trecut „ar fi trebuit sa vindem toate animalele pe care le avem, ferma nu ar mai fi rezistat nici macar un an", a spus pentru BizCity.ro Cecilia Istrate prezenta la Targul eco-gastronomic organizat de Slow Food Bucuresti la Muzeul Taranului Roman.

Istrate are 600 de oi si 30 de vaci, iar în cadrul fermei lucrează numai angajaţi. Branza de burduf invelita in pin, la care se adauga telemea si carne de vita si oaie, le comercializeaza doar in mari piete deschise precum cea din Brasov sau in targuri organizate pe teritoriul Romaniei.

Familia Istrate incearca sa inregistreze o marca cu branza de burduf, nu înainte de a deveni societate comerciala. Ajutati de fundatia internationala Slow Food pentru a identifica oportunitati de desfacere in Europa, Istrate crede ca doar exportul produselor lactate romanesti autentice poate crea premise solide de dezvoltare locala in Romania si pentru antreprenorii romani.

Adrian Suciu, producator de branza de capra din vechea localitate saseasca Crit, ne-a declarat ca produsele sale nu isi gasesc debusee in zona Brasovului si Sighisoarei. "In schimb la Bucuresti am constatat ca multi oameni doresc sa cumpere branza de capra; in acest sens, chiar daca ne orientam mai mult pe piata locala, ordinul Autoritatii Veterinare ne-ar fi afectat prin blocarea accesului la pietele din capitala", a spus Suciu.

Problema fermei Suciu, ce cuprinde peste 100 de caprine, nu sta doar in mediul competitiv advers ci mai ales in lipsa de informare a romanilor cu privire la calitatile laptelui de capra si la produsele derivate, tipice, pe care oamenii le ignora, a adaugat fermierul.Un producator de cascaval din comuna bucovineana Sadova, Ion Vermesan, este singurul pe care ordinul nu l-ar fi afectat. El investeste in dezvoltarea unor pensiuni de turism rural din Bucovina, iar branzeturile pe care le produce ar fi fost o afacere colaterala si, evident, locala. Producatorii din zona Sadova doresc totdata sa inregistreze cobza de pastrav afumat in cetina de brad ca “prezidiu” in cadrul Slow Food

Le-a venit mintea la cap

2007-05-08T11:04:00.000-07:00

Noul presedinte al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatis, intentioneaza sa modifice ordinul privind comercializarea produselor primare, astfel incat taranii sa le poata vinde fara restrictie pe teritoriul tarii. Anuntul sau a adus un suflu de usurare printre micii producatori de lactate.

„Va avea loc o intalnire cu reprezentantii crescatorilor de animale, pentru a rediscuta ordinul privind comercializarea produselor primare. Cu siguranta ordinul se va modifica, astfel incat sa fie permisa vanzarea acestor produse nu doar pe raza judetului, ci oriunde in tara", a explicat Roatis.

Micii producatori saluta intentia noului presedinte

Unul din producatorii celebrei branze de burduf pastrata in coaja de pin din Fundata, zona Brasovului, ferma Istrate, saluta intentia noului presedinte al Autoritatii Veterinare. Daca ordinul ar fi trecut „ar fi trebuit sa vindem toate animalele pe care le avem, ferma nu ar mai fi rezistat nici macar un an", a spus pentru BizCity.ro Cecilia Istrate prezenta la Targul eco-gastronomic organizat de Slow Food Bucuresti la Muzeul Taranului Roman.

Istrate are 600 de oi si 30 de vaci, iar în cadrul fermei lucrează numai angajaţi. Branza de burduf invelita in pin, la care se adauga telemea si carne de vita si oaie, le comercializeaza doar in mari piete deschise precum cea din Brasov sau in targuri organizate pe teritoriul Romaniei.

Familia Istrate incearca sa inregistreze o marca cu branza de burduf, nu înainte de a deveni societate comerciala. Ajutati de fundatia internationala Slow Food pentru a identifica oportunitati de desfacere in Europa, Istrate crede ca doar exportul produselor lactate romanesti autentice poate crea premise solide de dezvoltare locala in Romania si pentru antreprenorii romani.

Adrian Suciu, producator de branza de capra din vechea localitate saseasca Crit, ne-a declarat ca produsele sale nu isi gasesc debusee in zona Brasovului si Sighisoarei. "In schimb la Bucuresti am constatat ca multi oameni doresc sa cumpere branza de capra; in acest sens, chiar daca ne orientam mai mult pe piata locala, ordinul Autoritatii Veterinare ne-ar fi afectat prin blocarea accesului la pietele din capitala", a spus Suciu.

Problema fermei Suciu, ce cuprinde peste 100 de caprine, nu sta doar in mediul competitiv advers ci mai ales in lipsa de informare a romanilor cu privire la calitatile laptelui de capra si la produsele derivate, tipice, pe care oamenii le ignora, a adaugat fermierul.

Un producator de cascaval din comuna bucovineana Sadova, Ion Vermesan, este singurul pe care ordinul nu l-ar fi afectat. El investeste in dezvoltarea unor pensiuni de turism rural din Bucovina, iar branzeturile pe care le produce ar fi fost o afacere colaterala si, evident, locala.

Un ordin absurd

Premierul Tariceanu a semnat, joia trecuta, decizia de numire in functia de presedinte al Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a lui Radu Roatis. Imediat dupa numire, noul presedinte a anuntat intentia anularii restrictiilor de vanzare, insa a precizat ca se vor stabili anumite norme de igiena pe care taranul trebuie sa le respecte daca vrea sa vanda produse de origine animala.

"Producatorul trebuie sa respecte normele de igiena si sa asigure trasabilitatea produselor, pentru ca este esentiala siguranta alimentara", a mentionat Roatis.

Fostul presedinte al ANSVSA, Marian Avram, a emis un ordin potrivit caruia micii producatori nu au voie sa vanda produse primare (lapte, branza, oua, carne de pasare sau miere) decat pe raza localitatii de origine. Masura trebuia sa intre in vigoare din 18 ianuarie 2006, dar in urma controverselor starnite Avram a dat o derogare pentru sase luni, timp in care taranii mai au voie sa vanda fara restrictii.

Ordinul lui Avram a produs mare valva si a dat nastere unui fenomen fara precedent in istoria Romaniei: asocierea ciobanilor producatori pentru a-si apara interesele in fata proastei guvernari.

Targul eco-gastronomic 'Slow Food' in imagini

2007-05-07T07:01:00.000-07:00

Jamboane, pastrame vanatoresti, caltabosi de la familia Baciu din Campulung Moldovenesc.

Cecilia si Ioan Istrate cauta maruntis.

Vitel de... vitel.

Dulceee...

Veronica Lazar gusta afumatura ardeleneasca de la tetea Istrate.

Din nou, Baciu!

Teofil Tremisan, focul targului. Horinca si palinca moroseneasca.

Branza de capra a lui Suciu din Crit si cea de burduf in coaja de pin a lui Istrate din Fundata.

Fotografiile au fost facute de Carmen Nistor pentru cotidianul Compact. Toate drepturile le apartin.

Epuizat!

2007-05-06T03:17:00.000-07:00

Pastrama vanatoreasca bucovineana, branza de capra din zona Sighisoarei, sunculitza afumata din Valea Lapusului, horinca maramuresana, cobza de pastrav din Campulung Moldovenesc, gemurile de Saschiz s-au epuizat inca de sambata, 5 mai. Targul eco-gastronomic s-a inchis, iar micii producatori au vandut toata marfa.

Cobza de pastrav a lui Ioan Vermesan din Sadova, Bucovina

Horinca si palinca de la distileria Voica din Chechis, Maramures

Dulcetzurile de Saschiz

Manifestul Slow Food Bucuresti

2007-05-04T01:23:00.000-07:00

Toti oamenii au dreptul fundamental la placere si, in contrapartida, responsabilitatea de a proteja mostenirea hranei, traditiei si culturii care fac placerea posibila. Slow Food este fundamentata pe notiunea de ecogastronomie – o recunoastere a conexiunilor stranse dintre farfuria de pe masa si Pamant.

Slow Food inseamna hrana buna, curata si dreapta. Hrana trebuie sa aiba un gust bun; ea trebuie sa fie produsa intr-o maniera curata care sa nu aduca atingere mediului inconjurator, animalelor si sanatatii oamenilor; iar producatorii trebuie sa primeasca o compensatie justa pentru munca lor.

Slow Food promoveaza conceptul de coproducator, adica merge dincolo de rolul pasiv de consumator si se intereseaza de cei care produc hrana noastra, modul in care o produc si problemele cu care se confrunta. Sustinand activ producatorii de hrana, Slow Food devine parte a procesului de productie.

Slow Food organizeaza targuri, evenimente si expozitii in scopul de a conecta producatorii cu coproducatorii si de a aduce la lumina produse de o calitate gastronomica excelenta.

Slow Food o forma de rezistenta in fata marilor producatori si marilor circuite de distributie. Prin sprijinirea micilor exploatari agricole, fundatia ajuta asociatiile familiale sa iasa din saracie si sa traiasca cu demnitate din produsele pamantului lor. Acest lucru impiedica exodul rural si limiteaza somajul, este o solutie de salvare a biodiversitatii si a unor regiuni intregi ajunse in paragina si date uitarii.

Jean Anthelme Brillant-Savarin, vestit pentru pasiunea sa pentru gastronomie, spunea ca "destinul popoarelor depinde de modul in care se hranesc".

In Romania, unde marile companii de fast food patrund cu un chip de clovn in scoli si se pretind educatori, unde multinationalele inghit pamanturile localnicilor pentru a-si planta proprii hibrizi, unde taranii sufera in urma restrictiilor impuse de un stat care ar trebui sa ii protejeze, Slow Food cauta ‚calea romaneasca’ de salvgardare a culturii gastronomice traditionale.

Bucataria este fructul unei culturi milenare care reflecta identitatea fiecarui popor. Produsele traditionale transmit savoarea regiunii lor de origine si tehnici de fabricare ancestrale.

Generatiile "fast-food" aduc deja in lumina consecintele asupra sanatatii si caracterului natiunii. Cand mancam in graba dejunul sau cina singuri, in masina, inghitim in acelasi timp pe nemestecate valorile glorificate de marile corporatii din industria alimentara, iar risipa devine un lucru usor de acceptat.

Slow Food Bucuresti face parte din marea retea a producatorilor de hrana din 152 de tari care isi cauta nise si debusee intr-un sistem economic mondial. Exista, in aceasta lumina, o componenta de business, esentiala, care sa aduca dreptate micilor producatori intr-o piata dominata cu violenta de transnationale.

Convivumul Slow Food Bucuresti nu este o miscare de protest, nici nu neaga virtutile companiilor, ci un mijloc ce are ca scop salvgardarea resurselor, a apei, a pamantului si a biodiversitatii in contexte culturale locale, romanesti.

Exista!

2007-05-02T04:24:00.000-07:00

Incepand de joi, 3 mai 2007, Slow Food Bucuresti exista. In zilele urmatoare voi inunda blogul cu materiale despre producatorii prezenti acolo. Veniti la Muzeul Taranului Roman, detaliile se gasesc in afis.

Petrini: "Veniti in UE nu pentru ca sunteti o piata atragatoare, ci pentru ca sunteti o mare cultura!”

2007-04-15T12:02:00.000-07:00

Am avut sansa extraordinara de a-l cunoaste pe Carlo Petrini, presedintele Slow Food. Dupa numai cinci minute de discutie, m-am lasat sedus de o gindire fundamentata sociologic, pe cat de pragmatica, pe atat de idealista, inspirata de Claude Levi-Strauss. Cititi mai jos un rezumat al discutiei noastre.

Producatorii si consumatorii au obligatia sa apere productia de hrana naturala si sanatoasa. Consumismul extrem, care, in aceste timpuri, inghite planeta se manifesta in modul cel mai evident prin fast-food, globalizarea negativa. Conceptul Slow Food nu consta in exacerbarea lacomiei la masa, ori in centralizarea gandurilor unor gurmanzi ci intr-o noua perspectiva asupra dezvoltarii. Slow Food este o retea planetara care incurajeaza localizarea productiei, sintetizata in termenul de „glocal”, globalizarea pozitiva.

Congresul Terra Madre care se organizeaza din doi in doi ani la Torino si care poarta supranumele de ‚Natiunile Unite ale Taranilor’ reuneste reprezentanti ai producatorilor de hrana din 152 de tari care isi cauta nise si debusee intr-un sistem economic mondial. Vorbim, in aceasta lumina, de o componenta de business, esentiala, care sa aduca dreptate micilor producatori intr-o piata dominata cu violenta de transnationale. Nu este o miscare de protest, nici nu neaga virtutile unor multinationale, nota bene, ci una care are ca scop salvgardarea resurselor, a apei, a pamantului si a biodiversitatii in contexte culturale locale.

Poate e o utopie, insa utopiile nasc realitate.

La scara mondiala si europeana traim in ‚noua economie’. Uniunea Europeana a lucrat ani buni pentru a dezvolta agricultura de exploatare masiva, iar acum realizeaza ca trebuie sa se intoarca la mica economie cu o valoare adaugata. Taranii au castiguri infime si acest fapt creeaza grave probleme de justitie sociala.

Observam si in CAP (Common Agricultural Policy), planul de dezvoltare agricola al Uniunii Europene, o schimbare majora a paradigmei economice. In final, vorbim despre o balanta dezechilibrata pe ale carei talere se afla cantiatea de hrana, pe de o parte, si calitatea ei, pe de alta. Teritoriul a redevenit un element esential al dezvoltarii, iar, in productia de hrana, taranul il protejeaza instinctiv. Europa occidentala a distrus aceasta parte a economiei, in tari precum Italia, Franta ori Germania, unde mult sub 4% mai sunt tarani producatori. UE isi da seama abia acum de marea eroare.

E foarte important ca Romania sa nu faca aceeasi eroare. Ne aflam in fata unei contradictii: Romania a iesit din economia colectivista, din forme si sabloane productive centralizate, nascute din modernismul socialist stupid. Acesta a distrus mare parte din traditia seculara a productiei.

Pare bizar, dar acum capitalismul occidental s-a pliat perfect pe formele anacronice ale socialismului. Exista capitalism, foarte bine, insa trebuie sa existe si o cale romaneasca.

Taranii si statul roman vor intelege ca, daca vor continua sa vanda pamanturile multinationalelor, acestea din urma nu vor oferi mai mult decat... subzistenta.

„Am cunoscut un taran in sudul Transilvaniei care face o branza de capra minunata, dar nu o poate vinde. Crede-ma, e de mii de ori mai buna decat orice branza frantuzeasca”, spune Petrini.

Romania e obligata azi sa creeze politici de aparare a satelor – purtatoarele culturii romanesti, iar nu aberatii turistice precum Dracula Park. Taranii de prin aceste parti sunt foarte slabi, iar Slow Food va lucra pentru a le da mai mult orgoliu si speranta in prima faza. Speranta vine debusee pe piata, din productie de calitate si, in final, din retribuirea justa a muncii lor.

Pier Paolo Pasolini ii atentiona pe italieni acum mai bine de 30 de ani cu privire la distrugerea imensei culturi taranesti prin omologare si la faptul ca aceasta ne va saraci ireversibil. Valoarea Slow Food sta in a folosi gastronomia, gustul, ceea ce e ‚bun’, pentru scopul neechivoc al justitiei sociale. Gastronomia este antropologie, economie, politica si cultura, iar nu retete culinare fara personalitate publicate pe ici pe colo.

Asadar, „veniti in UE nu pentru ca sunteti o piata atragatoare, ci pentru ca sunteti o mare cultura!”

Solidaritatea ciobanilor

2007-04-13T11:25:00.000-07:00

Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse de origine animala a creat premisele interzicerii comercializarii branzei bune, adevarate, dar a creat si un fenomen asociativ al ciobanilor, fara precedent.

Peste 200 de ciobani, proprietari de oi, din nordul judeţului Argeş s-au întâlnit, duminică, în comuna Corbi, cu reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, pentru a discuta despre impactul integrării europene asupra activităţilor care reprezintă singura lor sursă de câştig.

Discuţiile purtate între crescătorii de oi şi autorităţi au vizat, în principal, problemele legate de desfacerea produselor tradiţionale şi de transhumanţă, activităţi afectate de reglementările europene în domeniu. Ciobanii şi-au manifestat îngrijorarea că vor fi obligaţi să renunţe la creşterea oilor, singura lor sursă de venit, şi să se orienteze către alte activităţi.

Mesajul autorităţilor judeţene, printre care s-au numărat prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean a fost că singura şansă pentru crescătorii de oi ar fi întocmirea unor proiecte care să le permită accesul la fonduri europene, în vederea aducerii afacerilor lor la nivelul standardelor UE.

Dar singura sansa pentru toti ciobanii este sa produca branza si atat! Omologarea pe care o practica Uniunea Europeana nu are nici o relevanta pentru secole de cultura culinara in comunitati care isi cunosc foarte bine nevoile economice si de hrana si organizate, dupa cum spunea presedintele Slow Food, Carlo Petrini, "intr-un mod fericit, anarhic".

Comertul cu hrana, in special cel cu branza, este prin excelenta alternativ, eludeaza interdictiile fabricate de mari companii si dictate suprastatal, ori cele impuse de un stat care isi trateaza subiectii cu dispret si violenta.

"Intocmirea de proiecte", "fonduri europene" sunt locuri comune folosite ca panacee de minti goale din administratia locala romaneasca deloc preocupata de dezvoltarea locala.

În toate localităţile din nordul judeţului Argeş, ca de altfel in toate satele si catunele de marginime, principala sursă de venit a populaţiei o reprezintă creşterea oilor, doar în comuna Corbi fiind peste 300 de familii în această situaţie.

Exista norme europene care nu pot fi luate in serios. Sau solutii alternative precum:

Microferma slow food a ciobanului Istrate

Branza Istrate

2007-04-13T09:51:00.001-07:00

Microferma, asociaţia familială a Ceciliei Istrate din satul Fundătura, comuna Moeciu, judeţul Braşov, a avut şansa ca, prin fundaţia Slow Food pentru Biodiversitate, să îşi prezinte produsul, specific zonei de sud-est a Transilvaniei, brânza de burduf păstrată în scoarţă de pin, la cel mai mare târg gastronomic al producătorilor tradiţionali din lume.

Istrate are 600 de oi şi 30 de vaci, iar în cadrul fermei lucrează numai angajaţi. Brânza de burduf invelită în pin, la care se adaugă telemea şi carne de vită şi oaie, le comercializează doar în mari pieţe deschise precum cea din Braşov sau în târguri organizate pe teritoriul României.
Familia Istrate încearcă să înregistreze o marcă cu brânza de burduf, nu înainte de a deveni societate comercială. Ajutaţi de Slow Food pentru a identifica oportunităţi de desfacere în Europa, Istrate crede că doar exportul produselor lactate romaneşti autentice poate crea premise solide de dezvoltare locală în România şi pentru antreprenorii români.

Marketingul şi publicitatea produselor alimentare tradiţionale româneşti se poate face însă numai la astfel de târguri, dată fiind implicarea financiară modestă a statului român şi a slabei dezvoltări locale din România. Standul brânzei romaneşti de la Salone del Gusto de la Torino, care costa 5000 de euro, a fost plătit de tutorele fermei Istrate din cadrul Slow Food, producatorul italian de vinuri Bertani Vini din Grezzana Verona.

“Statul român nu ne-a ajutat cu mare lucru, toate investiţiile au fost făcute în animale şi făcute cu resurse din propria noastră ogradă”. Iniţial ferma Istrate a plecat de la 50 de oi şi 3 vaci. Investiţiile se calculau în animale şi nu in bani, menţionează Istrate.
Odată cu standardizarile impuse de Uniunea Europeană, “am constatat ca materia prima pentru hrana animalelor, furajele, sarea, dar şi mulgatoarele electrice pentru vaci ori condiţiile igienice impuse, au extins sfera cheltuielilor. Deocamdată nu caştigăm mult, nu avem mare profit din afacere.”

În a doua zi a târgului, şi după “surpriza neplacută cu întârzierea produselor”, familia Istrate a vândut peste 150 de kilograme brânză, a semnat precontracte cu distribuitori din Australia şi Olanda şi a stabilit contacte de afaceri cu aproximativ 25 de societăţi interesate de comercializarea produsului, majoritatea italiene, a incheiat Cecilia Istrate.

Gemurile de la Saschiz. Din camara, pe piata globala

2007-04-13T09:47:00.000-07:00

Producătorii de gemuri zona Sighişoarei, îşi vor extinde vânzările până în Statele Unite, în urma semnării unor contracte de distribuţie, la Salonul Gusturilor din cadrul târgului internaţional de gastronomie, agricultură şi biodiversitate, Terra Madre.

Producătorii de gemuri din satele Viscri şi Saschiz, de lângă Sighişoara, îşi vor extinde vânzările până în Statele Unite, în urma semnării unor contracte de distribuţie cu companiile Boule din California şi Interworld din New Mexico, la Salonul Gusturilor din cadrul târgului internaţional de gastronomie, agricultură şi biodiversitate, Terra Madre, care se desfăşoară la Torino între 27 şi 30 octombrie.

Boule Inc. este o companie americană, cu sediul în Los Angeles, ce se ocupă cu distribuţia de produse alimentare tradiţionale pentru restaurante din SUA, Franţa şi Marea Britanie. Interworld, o companie din Albuquerque, la rându-i, distribuie pe teritoriul american produse agricole din toate părţile globului, a declarat pentru Newsin Cristian Gherghiceanu, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Adept. La acestea se mai adaugă şi un contract cu compania italiană de e-commerce, Goccedigusto.it.

Fundaţia Adept, cu sediul în Saschiz, înfiinţată de un grup de britanici, “încurajează şi susţine financiar micii producători din triunghiul Sighişoara – Braşov – Sibiu în a-şi dezvolta afacerile, găsi pieţe şi crea propriie mărci de produse agricole tradiţionale”, a declarat pentru NewsIn, preşedintele organizaţiei, englezul Jim Turnbull. Urmând modelul din Marea Britanie, satele sau mici regiuni din centrul Transilvaniei îşi crează mici societăţi comerciale sub un brand comun, numele satului sau comunei. “Însăşi prezenţa producatorilor de gemuri din zona Sighişoarei la Salonul gusturilor din Torino este parte a strategiei de marketing pentru produsele agricole tipic româneşti”, a adaugat Turnbull.

Cele mai deosebite gemuri, fără conservanţi şi cu o concentraţie minimă de zahar, sunt cele de fructe sălbatice (rubarbăr, măceşe, fraguţe, afine, mirabele), precum şi cele de mere cu scorţişoară (preparate cu varietatea locală numită "mere de piele", fructe acrişoare de culoare verde, ce se coc la sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie). Întrebuinţarea scorţişoarei are o tradiţie îndelungată şi e legată de moştenirea mitteleuropeană a centrului Transilvaniei.
În satele săseşti gemurile erau produse exclusiv pentru pentru consumul familial şi nu exista nici o experienţă de producţie organizată pentru comercializare, nici măcar directă. Proiectul s-a înfiinţat pentru a da o nouă sursă de venituri realităţilor locale, care, în general, trăiesc din agricultură şi creşterea animalelor, a declarat Gherghiceanu.

Proiectul creării unor branduri locale s-a născut graţie colaborării dintre Fundaţia Adept şi Slow Food care, recent, a deschis un birou de informaţii într-unul din sate.
“În cazul în care debuşeele deschise de producătorii din Viscri şi Saschiz vor funcţiona, afacerile lor se vor autosusţine fără nici o problemă, constituindu-se şi în modele de bune practici pentru multe alte comunităţi agricole din România; dovada stă faptul că în numai două zile am vândut peste 1.000 de borcane”, a adăugat Gherghiceanu. Marea problema stă însă în infrastructură şi în capitalul de pornire a unui astfel de tip de afacere, a completat Turnbull.

În primele luni ale anului 2006, Adept a organizat cursuri de igienă alimentară pentru douăzeci de asociaţii familiale. Acum, un grup dintre acestea au început să lucreze pentru a produce gemurile Prezidiului. Cele mai bune producătoare şi tipurile de de gemuri au fost selecţionate în urma unei serii de degustări realizate de către experţii Slow Food în 2005 şi în 2006. Gemurile - ambalate în borcane de sticlă şi vândute în coşuri împletite de mână de către o familie din părţile locului – au fost prezentate publicului pentru prima dată, cu ocazia Salonului Gusturilor 2006.
În această iarnă, totodată, va fi organizat un curs de altoiri pentru a regulariza producţia arborilor fructiferi. A doua fază prevede realizarea unui laborator cu normă care va permite producatorilor din proiect să lucreze împreună.

Târgul Terra Madre este organizat din doi în doi ani în oraşul Torino de către Ministerul Italian pentru Politici Agricole şi Forestiere, Ministerul de Externe, Regiunea Piemont, Municipalitatea oraşului Torino şi fundaţia Slow Food în scopul de a întări legăturile între comunităţile gastronomice din lume. Ediţia de anul acesta s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano.

Slow Food la Bucuresti

2007-04-13T09:35:00.000-07:00

De cateva zile exista Slow Food Bucuresti. In tara noastra, unde rechinii corporatisti prostesc micii proprietari pentru a achizitiona terenuri, iar mediul inconjurator este dispretuit, producatorii romani de hrana buna, curata si dreapta vor primi intreaga sustinere a conviviumului nou infiintat.

Carlo Petrini:

"Nu trebuie sa confundam economia de piata cu economia locala. La distorsiunile economiei de piata, care intr-o prima etapa avusese efecte benefice pentru comunitati, azi suntem martori cu totii. Resursele pamantului nu sunt infinite. Nu se poate aplica o lege de exploatare a resurselor intr-un ritm ce creste exponential numai pentru ca in prezent piata o comanda favorizand hiperproductivismul. Acesta, totusi, din perspectiva ecologica naste o situatie care nu poate fi sustinuta decat de nebunie. Datele oferite de FAO spun ca producem hrana pentru 12 miliarde de fiinte omenesti in conditiile in care suntem 6 miliarde si 300 de milioane. 800 de milioane sufera de malnutritie si foame, un milliard si 700 de milioane sufera de obezitate, iar diabetul e in crestere exponentiala asemenea bolilor cardio-vasculare cauzate de malnutritie. E o nebunie! E o nebunie sa continuam sa cerem mai mult pamantului. Aceasta prada a resurselor, aceasta logica pentru care consumul trebuie sa fie caracterizat de viteza, de abundenta si de risipa, ajunge la punctul sau terminus."